Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 9 noiembrie 2023

0

I.               PROIECTE ÎN ANALIZĂ

1.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile (PRIMA LECTURĂ)

Guvernul a analizat în primă lectură modificarea și completarea prin ordonanță de urgență a unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile, pentru clarificarea unor aspecte de care depinde creșterea gradului de utilizare și gestionarea eficientă a acestor fonduri.

Propunerile de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 vin în sprijinul persoanelor vulnerabile care beneficiază de compensarea facturilor la energie, măsură finanțată parțial din fonduri externe nerambursabile. Mai exact, a fost analizată extinderea până la 31 martie 2024 a termenului până la care poate fi utilizat acest sprijin, creând astfel premisele pentru creșterea gradului de utilizare a fondurilor europene prin care se decontează acest tip de cheltuieli.

Modificările și completările analizate în cazul OUG nr. 40/2015 vizează clarificarea unor aspecte care țin de asigurarea prefinanțării pentru proiectele cu finanțare europeană aferente perioadei de programare 2014-2020 în situația indisponibilității fondurilor de la Comisia Europeană și în cazul depășirii sumelor alocate în euro, precum și termenele în care beneficiarii Programelor Operaționale 2014-2020 Competitivitate, Regional și Capital Uman, alții decât beneficiarii publici și centrali, își pot achita contribuția proprie aferentă cheltuielilor eligibile.

A fost evaluată, de asemenea, modificarea OUG nr. 64/2022 astfel încât proiectele finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, inclusiv cele care vor fi etapizate în alte programe cu finanțare europeană din cadrul financiar 2021-2027, să fie exceptate de la aplicarea prevederilor referitoare la rezerva de implementare constituită în procent de până la 23% din valoarea restului de executat a contractului de achiziție în scopul reechilibrării contractelor și care poate fi utilizat numai pentru plata diferențelor de valoare de ajustare de preț.

Au fost discutate și propunerile de modificare a OUG 36/2023 astfel încât să se asigure menținerea cheltuielilor declarate Comisiei Europene, cât și declararea în continuare a cheltuielilor efectuate de beneficiari până la finalul perioadei de eligibilitate, respectiv, 31 decembrie 2023, pentru contractele de finanțare din cadrul axelor prioritare 1, 2 si 4 aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020 și pentru contractele/deciziile de finanțare din cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică semnate/emise după data de 1 septembrie 2023 și contractele de finanțare aferente Programului Operațional Regional 2014-2020.

De asemenea, Guvernul a analizat propunerea de modificare a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022 astfel încât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operațional Regional 2014-2020, să fie abilitat să dezangajeze creditele de angajament aferente angajamentelor legale încheiate în anul 2023 pe seama fondurilor naționale, cu obligația încadrării în sumele prevăzute prin decizia Comisiei Europene de aprobare a programului, inclusiv cu majorarea creditelor de angajament

2.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii concurenței nr. 21/1996, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (PRIMA LECTURĂ)

Guvernul a analizat în primă lectură proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii concurenței nr. 21/1996, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

II.            PROIECTE DE LEGI

1.    PROIECTUL DE LEGE privind sistemul public de pensii

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după noua formulă.

Noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au muncit la fel dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială.

Dreptul la pensie se obține după minim 15 ani de contribuții, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, șomajul, deportarea, prizonieratul sau detenția politică).

Se egalizează treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei și bărbați la 65 de ani.

În cazul femeilor, concediul pentru creșterea copilului este considerat perioadă contributivă, iar vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani și 6 luni).

Se vor acorda puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani după următoarea formulă: +0,5 puncte/an pentru intervalul 26-30 de ani;

+0,75 puncte/an pentru intervalul 31-35 de ani; +1 punct/an începând de la 36 de ani.

De asemenea, sporurile nepermanente pentru care s-au plătit contribuții se iau în calcul la stabilirea pensiei: acord global, al 13-lea salariu, plata cu ora, premii, prime etc.

Pensiile se vor majora anual, la 1 ianuarie, cu rata medie a inflației plus 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.

În baza unui contract voluntar de asigurare se pot cumpăra maximum 6 ani de vechime.

Potrivit legii, vor exista următoarele tipuri de pensii: pentru limită de vârstă, de invaliditate, anticipată, de urmaș.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului. De la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1785 de lei la 2032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

2.    PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale şi a Legii nr.78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România

Guvernul a adoptat proiectul de lege inițiat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse privind reforma sistemului de asistență socială din România.

Proiectul a avut ca obiectiv asigurarea unor condiții decente de viață în toate centrele în care sunt primite persoane vulnerabile, indiferent dacă este vorba despre vârstnici, copii sau persoane cu dizabilități, precum și îmbunătățirea cadrului legislativ care reglementează sistemul de asistență socială în România.

Au fost simplificate multe dintre proceduri, debirocratizate etapele și întărită funcția de control efectiv în teren pe care o au inspectorii sociali.

Noul cadru legal nu mai permite funcționarea vreunui centru de asistență socială înainte de controlul temeinic în teren al inspectorilor, în cel mult 15 zile de la transmiterea cererii de licențiere.

Durata licenței provizorii se reduce de la 12 luni la 3 luni, respectiv 6 luni pentru centrele fără cazare. De asemenea, licența provizorie se acordă o singură dată. Cei care doresc acreditarea vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației.

În cazul în care se constată încălcări ale condițiilor din noua legislație, licența va fi suspendată și retrasă mult mai rapid. Totodată, se introduc controalele inopinate, astfel încât furnizorii de servicii sociale să știe că trebuie să respecte în permanență drepturile beneficiarilor, nu doar când se licențiază.

Întreg sistemul de asistență socială va fi digitizat și vor fi înființate registre cu toți beneficiarii și furnizorii astfel încât datele să fie disponibile în timp real. Informațiile din documentația electronică vor putea fi confruntate în mod operativ cu situația din teren în timpul controalelor: numărul de beneficiari, proveniența lor, condițiile pentru care a fost acordată licența etc.

Pachetul legislativ pune accentul pe parteneriatul cu societatea civilă, cultele religioase, instituțiile de învățământ, Avocatul Poporului, Consiliul de Monitorizare și celelalte instituții.

Pachetul legislativ aprobat astăzi include modificări și completări esențiale a Legii cadru a asistenței sociale, care privesc în principal: creșterea gradului de profesionalizare a sistemului de asistență socială și reglementarea finanțării asistenței sociale pe baza principiului „finanțarea  este în interesul beneficiarului”.

3.    PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr.312/2015 privind redresarea şi rezoluția instituțiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar

Actul normativ modifică și completează Legea nr.312/2015care transpune în legislația națională prevederile unei directivei UE privind redresarea și restructurarea băncilor aflate în dificultate. (Directiva a fost transpusă în legislația națională în 2015)

Principalele modificări ale actului normativ sunt următoarele:

– În cazul entităților care fac parte dintr-un grup supus supravegherii consolidate și al căror plan de rezoluție prevede lichidarea ca strategie de soluționare, regulile privind determinarea cerinței MREL (cerința minima privind fondurile proprii și datorii eligibile) aplicabile în cazul unui grup de rezoluție care are prevăzută în planul de rezoluție aplicarea unui instrument de rezoluție, nu se mai aplică. 

Prin urmare, în cazul entităților al căror plan de rezoluție prevede lichidarea în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență, cerința MREL ar trebui să fie determinată și respectată doar pe bază individuală.

Criteriile aplicabile datoriilor eligibile pentru entitățile de rezoluție sunt relevante pentru entitățile care sunt întreprinderi-mamă, nu fac parte dintr-un grup supus supravegherii pe bază consolidată sau sunt filiale ale unei întreprinderi-mamă al cărei plan de rezoluție prevede, de asemenea, lichidarea sa.

Totodată, criteriile eligibile pentru entitățile care nu sunt ele însele entități de rezoluție sunt relevante pentru entitățile care sunt filiale ale unei entități de rezoluție.

În ceea ce privește activitatea Autorității de Supraveghere Financiară, actul normativ prevede corelarea cu noile niveluri ale capitalului inițial aplicabile firmelor de investiții autorizate la nivel național prin majorarea de la 125.000 euro la 150.000 euro.

4.    PROIECT DE LEGE privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale şi a grupurilor naționale de mari dimensiuni

Proiectul de lege adoptat de Guvern introduce reglementări pentru impozitarea profitului marilor grupuri sau întreprinderi multinaționale și naționale a căror cifră de afaceri anuală consolidată este de cel puțin 750 de milioane de euro cu o cotă minimă de 15%. Această măsură va genera un impact bugetar pozitiv.

Proiectul de lege transpune în legislația națională directiva UE 2022/2523 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni în Uniune.

Directiva urmărește conținutul și structura regulilor model ale OCDE.

Această reformă urmărește să stabilească o limită privind concurența în ceea ce privește cotele impozitului pe profit, prin stabilirea unui nivel minim global de impozitare. Prin eliminarea unei părți a avantajelor generate de transferul profiturilor către jurisdicții cu impozitare zero sau foarte scăzută, se vor crea condiții de concurență echitabilă. Practic, sistemul de impozitare va determina plata unui impozit echitabil indiferent de locul unde își desfășoară activitatea.

III.         ORDONANȚE DE URGENȚĂ

1.    ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru aprobarea Planului de amenajare a spațiului maritim

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat Planul de amenajare a spațiului maritim.

Actul normativ propune armonizarea legislației naționale cu cea comunitară și identifică distribuția spațială și temporală a activităților și utilizărilor în apele marine astfel încât autoritățile competente să poată stabili principiile și obiectivele pe termen lung, în vederea reducerii la minimum a impactului negativ asupra mediului marin și pentru a susține dezvoltarea durabilă a economiei albastre.

Documentul are caracter de reglementare și vizează promovarea unui proces decizional coordonat și integrat privind dezvoltarea durabilă a regiunii Mării Negre, prin politici sectoriale coerente în domenii precum acvacultură, pescuit, explorarea țițeiului, a gazelor și a altor surse de energie, a resurselor minerale, precum și pentru producția de energie din surse regenerabile, transport maritim, extracția materiilor prime, cercetarea științifică sau activitățile turistice.

Comunicatul Ministerului Dezvoltării: https://bitly.ws/ZSav

2.    ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări şi plăți în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată

Ordonanța de Urgență aprobată de Guvern modifică plafoanele privind utilizarea plăților cash.

Actul normativ ține cont de opiniile exprimate de întreprinzători prin sondajul realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România în perioada 3-6 noiembrie 2023, precum și de reacțiile societății la măsurile de limitare a utilizării numeralului.

Astfel, se revine la situația prin care încasările se fac în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei între operatorii economici.

Încasările efectuate de către magazinele de tipul cash and carry se vor limita la un plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană. Vor fi interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.

De asemenea, vor fi interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Persoanele pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar, reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană.

Pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în numerar. Sumele care depăşesc aceste plafoane pot fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.

În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 10.000 lei, iar sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se poate face integral în numerar, indiferent de nivelul sumei care trebuie restituită.

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât  operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României,  efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie.

Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.

IV.          HOTĂRÂRI DE GUVERN

1.    HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcționarea Registrului National de Publicitate Mobiliară

Executivul a aprobat Regulamentului privind organizarea și funcționarea Registrului Național de Publicitate Mobiliară (RNPM), fiind întregit, astfel, cadrul legal în materia publicității mobiliare.

Registrul asigură înregistrarea ipotecilor mobiliare și a altor acte și fapte juridice, contribuind la siguranța circuitului civil prin efectuarea publicității acestora și asigurarea priorității în caz de executare silită.

Actul normativ este rezultatul unor ample consultări realizate de Ministerul Justiției cu toți operatorii autorizați și de drept ai Registrului Național de Publicitate Mobiliară, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru organizarea și funcționarea Registrului, precum și pentru îmbunătățirea activității de operare în Registru, ca premise pentru facilitarea accesului cetățenilor și agenților economici la finanțare.

Noul act normativ actualizează reglementarea în vigoare în raport cu modificările operate la nivelul legislației primare și clarifică aspecte care ridicau probleme de interpretare și aplicare.

Ca noutate, se evidențiază reglementarea mai riguroasă a procedurii de aprobare, modificare și avizare a aplicațiilor de către Ministerul Justiției, în calitate de Autoritate de Supraveghere, după testarea și avizarea funcționalității software și auditarea din punct de vedere tehnic și al securității tehnologiei informației.

Comunicatul Ministerului Justiției: https://bitly.ws/ZSi7

2.    HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine şi siguranţă publică 2023 – 2027

Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică 2023-2027 reprezintă dezvoltarea sectorială a dimensiunii de ordine publică din cadrul Strategiei Naționale de Apărare a Țării.

Implementarea Strategiei are ca beneficiari cetățenii României și ai statelor membre UE, prin asigurarea unui spațiu european de securitate, precum și prin prisma asigurării unui mediu socio-economic sigur, ce va facilita atât atragerea de investiții străine, cât și creșterea credibilității României în relația cu partenerii externi.

Prin măsurile propuse, se așteaptă un răspuns coerent pentru securitatea comunității, prin modul de reacție la tendințe noi de manifestare a fenomenului infracțional în spațiul românesc, revigorarea sistemului instituțional de ordine publică, o reașezare a modului de configurare a activității în ansamblu și o strategie de control eficientă pentru toate necesitățile care apar, controlul exercitat asupra fenomenului infracțional urmând a fi atât sub aspect cantitativ, cât și în ceea ce privește gravitatea faptelor. De asemenea, se urmărește focalizarea resurselor instituționale, în cadrul procesului de planificare strategică și tactică, modernizarea și adaptarea unor structuri cu responsabilități în domeniul ordinii și siguranței publice, în raport cu noile caracteristici socio-economice și evoluția situației operative și eficientizarea activității prin acțiuni de natură legislativă, operațională, de formare, pregătire profesională și de comunicare publică, menite, pe de o parte, să întregească actualul cadru normativ în domeniu, și, pe de altă parte, să propună noi măsuri pentru întărirea autorității personalului.

Fondurile necesare îndeplinirii obiectivelor strategiei se asigură de către fiecare instituție sau autoritate publică implicată, cu încadrarea în bugetele anuale aprobate, precum și din alte surse legal constituite, potrivit legii.

3.    HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea declanșării procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor-administrativ – teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Reabilitarea liniei C.F. Frontieră- Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2: km 614 – Gurasada şi Tronsonul 3: Gurasada – Simeria” aflate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale: Deva, Veţel, Brănişca, Ilia şi Gurasada – judeţul Hunedoara

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

4.    HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea pe anul 2023 a sumei prevăzută ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 178/2016 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Varianta ocolitoare Carei km 0+000-km 10+459”, precum şi modificarea si completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.178/2016

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

5.    HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 866/2022 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Varianta ocolitoare a municipiului Arad – Est”, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

6.    HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanțarea cheltuielilor cu materiale și prestări de servicii cu caracter medical

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

7.    HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea descrierii tehnice şi a valorii de inventar a unor drumuri forestiere, precum şi trecerea cu titlu gratuit a acestora, a lucrării de artă DAF Consolidare şi a terenurilor aferente, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al oraşului Dragomireşti, judeţul Maramureş

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

8.    HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea descrierii tehnice și a valorii de inventar a unor drumuri forestiere precum și trecerea cu titlu gratuit a acestora și a terenurilor aferente, din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al orașului Covasna, județul Covasna

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

9.    HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea caracteristicilor tehnice şi a valorii de inventar ale unui bun imobil aparţinând domeniului public al statului şi trecerea acestuia din administrarea Ministerului Educaţiei prin Academia de Studii Economice din Bucureşti, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul de Poliţie al Județului Giurgiu

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

10.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Lucrări de investiţii în cazarma 2749 Mangalia”

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

11.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar pentru unele bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Şişeşti”

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

12.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1188/2014 privind organizarea şi funcţionarea Agenției Naţionale pentru Zootehnie “Prof. dr. G. K. Constantinescu”, precum şi pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creștere a Precipitațiilor

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

13.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi in administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor şi Caprinelor Caransebeş din subordinea Academici de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Şişeşti”

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

14.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea descrierii tehnice, adresei şi/sau a valorilor de inventar, după caz, ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi in administrarea unor unități din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui bun imobil, aflat în administrarea Direcţiei pentru Agricultură Județeană Vrancea din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca urmare a pieirii

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

15.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027

Actul normativ vizează modificarea și completarea HG nr.1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027.

Prin modificările aduse se stabilește un cadru de implementare corespunzător și eficient al fondurilor publice, atât a celor provenite de la bugetul de stat cât și a celor provenite din fondurile europene nerambursabile. Dispozițiile proiectului de act normativ sunt elaborate în baza Planului Strategic 2023-2027, în limitele regulamentelor europene aplicabile acestuia și în considerarea competențelor partajate ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Având în vedere că prin Planul Strategic este prevăzută posibilitatea aplicării mecanismului multi-fond cu componentă aferentă Fondului Social European Plus (FSE+) se impune modificarea legislativă în scopul unei coerențe și coordonări eficiente la nivel interinstituțional, pentru punerea în aplicare a acestui mecanism.

Comunicatul Ministerului Agriculturii: https://bitly.ws/ZSoe

16.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei oraşului Băile Tuşnad, judeţul Harghita

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

17.  HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Eremitu, judeţul Mureş

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

18.  HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Robeasca, judeţul Buzău

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

19.  HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea modelului steagului comunei Suhaia, judeţul Teleorman

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

20.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind stabilirea regimului juridic al unor locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi aflate în administrarea consiliilor locale, şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitoare la administrarea şi vânzarea acestora

Prin actul normativ se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuințe pentru tineri, aflate în administrarea consiliilor locale, trecute, în condițiile legii, în domeniul public al statului, prin hotărâri ale consiliilor locale, precum și trecerea blocurilor de locuințe pentru tineri în cauză din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia.

Pentru a realiza operațiunile juridice necesare pentru ca aceste locuințe să poată fi vândute, conform prevederilor legale în vigoare, autoritățile publice locale vor realiza înscrierea definitivă în Cartea funciară în proprietatea privată a statului.

Consiliile locale din raza administrativ-teritorială în care sunt amplasate locuințele din blocurile de locuințe pentru tineri stabilesc valorile de vânzare și efectuează operațiunile de publicitate imobiliară. Stabilirea valorilor de vânzare ale locuințelor se realizează potrivit prevederilor din Normele metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenției Naţionale pentru Locuințe, aprobate prin HG nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Locuințele prevăzute în prezenta hotărâre sunt administrate potrivit prevederilor Legii nr. 152/1998 și se pot vinde în condiţiile legii și numai cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.

21.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

22.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acordarea cetăţeniei române doamnei ,,Zelenykh Kateryna”

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

23.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acordarea cetăţeniei române doamnei ,,Chabaniuk Kateryna”

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

24.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acordarea cetăţeniei române doamnei ,,Oria Alessia”

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

25.  HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acordarea cetăţeniei române domnului ,,Pascal Sébastien Jean”

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

26.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor părţi din bunul imobil înregistrat cu nr. M.F. 104635, aflat în administrarea Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală din subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca urmare a pieirii, precum şi actualizarea valorii de inventar, datelor de identificare şi adresei poştale ale acestuia

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

V.             MEMORANDUMURI

1.    MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii Programului de colaborare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan, în domeniul educaţiei

Potrivit memorandumului, anual, vor fi acordate, pe bază de reciprocitate, 20 de burse pentru studii universitare complete de licență, 20 burse pentru studii universitare complete de masterat și 10 burse pentru studii universitare complete de doctorat, în domenii de interes pentru statul trimițător. De asemenea, trei locuri pentru participarea la cursurile de vară de limbă, literatură și civilizație, organizate de instituțiile de învățământ superior din cele două state.

Părțile încurajează dezvoltarea cooperării și schimbului de informații și experiență în domeniile educației și cercetării academice între cele două state.

Va exista o cooperarea directă între instituțiile de învățământ din România și cele din Republica Kazahstan, inclusiv prin semnarea unor acorduri de colaborare interinstituționale. De asemenea, un schimb de informații cu privire la structura și organizarea sistemelor educaționale din cele două state și schimb de documentație privind istoria, geografia, dezvoltarea economică și politică a celor două state. Este încurajată participarea activă, la toate nivelurile și formele de studiu, a instituțiilor de învățământ din cele două state, la proiecte și programe din cadrul inițiativelor regionale, europene și internaționale. Este promovat studiul limbii, culturii și civilizației proprii din statul partener. Sunt încurajate și schimburile de experți, pentru a identifica acțiunile de cooperare în interes comun și de a conveni asupra modalităților de a le pune în practică.

Programul intră în vigoare la data semnării și rămâne valabil 5 ani, fără posibilitatea prelungirii automate.

2.    MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii contractului de finanțare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 600 mil. Euro, pentru susţinerea proiectului Autostrada A7 România – Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă B- şi a semnării acestuia; acordarea împuternicirii de semnare ministrului finanţelor

Prin acest memorandum, Ministerul Finanțelor solicită Ministerului Afacerilor Externe acordarea împuternicirii de semnare a contractului de finanțare dintre România şi Banca Europeană de Investiții, în valoare de 600 milioane euro, pentru susținerea proiectului Autostrada A7.

Un prim contract de finanțare, în valoare de 600 milioane euro, a fost semnat între România şi BEI în data de 14 iunie 2023 şi este destinat sprijinirii realizării unor sectiunt din cadrul autostrăzii A7, în lungime de 319 km (Ploieşti – Pascani). Acesta a fost aprobat în Parlament.

Obiectivul principal al proiectului este reprezentat de construcţia unei autostrăzi cu o lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulaţie, între Ploieşti şi Paşcani. Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în 4 secţiuni: Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 63,25 km; Buzău – Focşani, cu o lungime de 82,44 km; Focşani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km; Bacău – Paşcani, cu o lungime de 77,39 km”.

3.    MEMORANDUM cu tema: Depăşirea limitelor de plăţi pe luna noiembrie 2023 pentru Ministerul Apărării Naţionale

Memorandumul a fost aprobat.

4.    MEMORANDUM cu tema: Suplimentarea limitelor de credite bugetare aprobate pe luna noiembrie 2023 pentru Ministerul Apărării Naţionale

Memorandumul a fost aprobat.

5.    MEMORANDUM cu tema: Încheierea de angajamente legale și depășirea limitelor de plăți pe luna noiembrie 2023 pentru unitățile și structurile sanitare din rețeaua proprie a Ministerului Apărării Naționale

Memorandumul a fost aprobat.

6.    MEMORANDUM cu tema: Încheierea de angajamente legale până la sfârșitul anului 2023 pentru Ministerul Apărării Naționale

Memorandumul a fost aprobat.

7.    MEMORANDUM cu tema: Stabilirea unor măsuri de fluidizare a traficului rutier şi reducerea timpilor de așteptare la punctele de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi România

Memorandumul stabilește un set de măsuri de fluidizare a traficului rutier și de reducere a timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei de la granița cu Bulgaria, măsuri ce vor fi convenite cu partenerii bulgari la nivelul autorităților responsabile, în vederea implementării acestora.

Astfel, principalele măsuri propuse se referă la:

Ø Comunicarea către partea bulgară a disponibilității părții române pentru efectuarea demersurilor de natură practică și legală pentru implementarea măsurilor pentru fluidizarea traficului rutier, cum ar fi: eliminarea activităților de cântărire pe sensul de ieșire din România; plata online a taxei de pod; instalarea unui sistem care să restricționeze accesul/circulației pe Podul Prieteniei, pentru a preveni blocarea traficului pe pod.

Ø Propunerea organizării unei întâlniri a specialiștilor din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România cu reprezentanții autorităților responsabile din Republica Bulgaria.

8.    MEMORANDUM cu tema: Aprobare modificare limite de credite de angajament pe luna noiembrie 2023 la titlul “Active nefinanciare”

Memorandumul a fost aprobat.

9.    MEMORANDUM cu tema: Aprobarea Încheierii de angajamente legale pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 38¹ din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi efectuarea de plăți, in perioada noiembrie-decembrie 2023, peste limitele prevăzute la art. I alin.(2) şi la art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Memorandumul a fost aprobat.

10.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea efectuării de plăți în perioada noiembrie decembrie 2023 peste limita prevăzută la art.II alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Memorandumul a fost aprobat.

11.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea majorării limitei de credite bugetare pe luna noiembrie cuprinse în bugetul aprobat Ministerului Sănătății pe anul 2023

Memorandumul a fost aprobat.

12.MEMORANDUM cu tema: Depășirea limitei de plăți pe luna noiembrie 2023 pentru categoriile de investiții prevăzute la art.38˄1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare

Memorandumul a fost aprobat.

13.MEMORANDUM cu tema: Aprobare încheiere angajamente legale la aliniatul bugetar prevăzut la art. I alin (1), litera i, conform prevederilor din alin.(7) a OUG 90/27.10.2023

Memorandumul a fost aprobat.

14.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea depășirii limitelor de plăți pentru categoriile de cheltuieli de investiții prevăzute la art. 38^1 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 46 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny“, Programul Național de Dezvoltare Locală și Programul național de construcții de interes public sau social aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 25/2001

Memorandumul a fost aprobat.

15.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea încheierii de angajamente legale și efectuarea de plăți la Titlul 20 „Bunuri şi servicii“, precum și pentru categoriile de cheltuieli de investiții prevăzute la art. 38^1 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, de către Administrația Prezidențială, în conformitate cu prevederile art. I alin. (7) și ale art. II alin. (4) din OUG nr. 90/2023

Memorandumul a fost aprobat.

16.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea încheierii de angajamente legale și depășirea limitelor de plăți la titlul de cheltuieli bugetare “Bunuri și servicii” și aprobarea încheierii de angajamente legale și depășirea limitelor de plăți pentru categoriile de cheltuieli de investiții prevăzute la art. 381 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare

Memorandumul a fost aprobat.

17.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea închiderii de angajamente legale pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. I alin (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2023 aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru Ministerul Justiției

Memorandumul a fost aprobat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *