Peste 800 de elevi sărbătoresc Săptămâna Verde cu specialiștii Apelor Române Jiu

0

În “Săptămâna Verde” elevii școlilor gimnaziale craiovene “Elena Farago”, “Alexandru Macedonski”, “Gheorghe Țițeica”  și “Mihai Eminescu ” vizitează Laboratorul de Calitate a Apelor al Administrației Bazinale de Apă Jiu.

Prin materialele prezentate, aparatura și experimentele realizate de către specialiștii Apelor Române Jiu, le este arătată școlarilor valoarea apei, ca sursă și esență a vieții.

Biologii și chimiștii A.B.A Jiu  le prezintă moduri de protejare a apei împotriva poluării și epuizării ei și modalități de economisire în vederea gestionării durabile a acesteia.

Astfel, elevii sunt conștientizați de importanța apei în natură și motivați să își formeze deprinderi de îngrijire și ocrotire a apei în vederea educării unei atitudini pozitive față de aceasta.

Sptămăna verde a debutat cu prezența elevilor de la Elena Farago și Alexandru Macedonski, continuând cu cei de la “Ghe. Țițeica“ și “Mihai Eminescu“, școlarii acestorunități de învățământ scriind în jurnalul “verde” al clasei opiniile despre cele văzute și trăite în Laboratorul de Calitate al Apei al Apelor Române Jiu.

Colegii noștri au făcut fiecare zi specială pentru invitați, oferindu-le acestora, pe lângă informații despre apă, microrganisme văzute la microscop, diplome, baloane și un atelier al culorilor apei unde școlarii s-au putut exprima liber.

Cei peste 800 de elevi prezenți în Săptămâna Verde la Apele Române Jiu – dintre care peste 500 numai în județul Dolj – au fost și vor fi implicați în desfășurarea de experimente care să-i inițieze în activitatea gospodarilor de apă, fascinându-i de tot ce au și vor descoperi.

Cu ochii plini de curiozitate, micuții exploratori învăță despre determinarea calității și pH-ului apei, descifrând secretele ascunse ale acestui element esențial pentru viață.

Pas cu pas, pășesc în lumea inundațiilor și al poluărilor, fiind captivați de tehnici și instrumente fascinante de prevenție și intervenție descoperite în Centrul de Intervenție Rapidă al Apele Române Jiu.

Într-un mod interactiv, elevii înțeleg importanța prevenirii și gestionării inundațiilor și poluărilor accidentale, descoperind ce utilaje sunt folosite pentru a face față acestor situații și cum pot contribui ei la protejarea mediului înconjurător.

Cu fiecare cunoștință acumulată și cu fiecare pas înțeles, acești mici  gospodari aia pei devin promotorii unei lumi mai bune și paznicii Păstrării Apelor Curate!

Compartimentul Relații cu Presa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *