Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local invită craiovenii să petreacă împreună Ziua Națională – 1 Decembrie, cea mai importantă sărbătoare a românilor
1 Decembrie 2025 – Craiova sărbătorește Ziua Națională a României
Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local invită craiovenii să
petreacă împreună Ziua Națională – 1 Decembrie, cea mai importantă sărbătoare a
românilor și să trăiască spiritul autentic al unității, curajului și tradiției, într-un
cadru festiv și emoționant.
Ziua de 1 Decembrie este un prilej de cinstire a eroilor care au făcut posibil
idealul Marii Uniri. Cu această ocazie, începând cu ora 11:00, în Piața A.I. Cuza
din Craiova, va avea loc un amplu ceremonial militar-religios, urmat de defilarea
forțelor din Ministerul Apărării Naționale și din instituțiile sistemului național de
ordine și siguranță publică.
La defilare vor participa reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale,
Jandarmeriei Române, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Administrației
Naționale a Penitenciarelor, contingentele militare nord-macedonean, polonez și
portughez, precum și reprezentanți ai Crucii Roșii și ai Centrului Național de
Educare Canină.

După ceremonia oficială, craiovenii sunt invitați să se bucure de un
spectacol folcloric susținut de artiștii Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe,
Cristian Bănățeanu, Aneta Șișu și Liviu Dică de la Secția Folclor “Maria Tănase” –
Teatrul Colibri, alături de dansatorii de la Secția Ansamblul de dans popular
„Maria Tănase” din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj.
Tot pe 1 Decembrie, de la ora 18:20, în Piața Mihai Viteazul, cei mici și cei
mari sunt invitați să admire magia „dansul fulgilor de nea”, urmat la ora 18:30 de
spectacolul interactiv „Sania Zburătoare a lui Moș Crăciun”.
Program:
- 11:00 – 11:05 Prezentarea onorului și întâmpinarea oficialităților;
- 11:05 – 11:10 Intonarea Imnului Național al României;
- 11:10 – 11:20 Oficierea serviciului religios;
- 11:20 – 11:25 Alocuțiuni oficiale;
- 11:25 – 11:35 Depuneri de coroane și flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan
Cuza; - 11:35 – 12:00 Defilarea militarilor și prezentarea onorului
- 12:00 – 12:45 Spectacol folcloric
SERVICIUL IMAGINE, PRIMĂRIA CRAIOVA