Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește joi, 13 noiembrie 2025, la ora18.00, lansarea volumului „Umbrele neantului”, a autorului Munir Mezyed, poet, romancier, traducător și vizionar palestinian de origine iordaniană

0
afis (1)

Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește joi, 13 noiembrie 2025, la ora
18.00, lansarea volumului „Umbrele neantului”, a autorului Munir Mezyed, poet,
romancier, traducător și vizionar palestinian de origine iordaniană, stabilit în România.
„Umbrele neantului”, ultima apariție a autorului Munir Mezyed, este un

volum de poezie, trilingv, scris în limbile engleză, română și spaniolă.

La evenimentul de lansare a volumului, alături de autor se vor afla invitații:
✔ Cristina Gelep – Asistent de cercetare științifică în cadrul Muzeului Cărții și

Exilului Românesc

✔ Lector univ. dr. Elena Georgiana Dilă
✔ Referent științific Oana Băluica
✔ Corina-Elena Vasile, traducător
Volumul Umbrele neantului al poetului Munir Mezyed se impune printr-un titlu
care funcționează ca o metaforă totalizatoare a unei viziuni poetice ce articulează
existența între plenitudine și absență, între lumină și gol. În tradiția literaturii universale,
termenii „umbră” și „neant” trimit la două dimensiuni fundamentale ale imaginarului:
umbra – ca dublu al ființei, reflex al conștiinței în fața transcendenței (de la Platon și
până la Jung), și neantul – ca expresie a limitei ontologice (de la Heidegger la Sartre).
Prin juxtapunerea lor, poetul configurează un spațiu intermediar, liminal, între ființă și
dispariție, între memorie și uitare, în care poezia însăși devine un act de rezistență în

fața neantului.- Cristina Gelep – Asistent de cercetare științifică în cadrul Muzeului Cărții
și Exilului Românesc

Munir Mezyed a scris numeroase cărți și articole, atât în limba română, cât și
în limba arabă, și este fondatorul unei organizații non-guvernamentale, intitulată
„Fundația Munir Mezyed pentru Arte și Cultură”. Poeziile sale au fost publicate în mai
multe țări și traduse în limbile română, spaniolă, franceză, italiană, poloneză, daneză,
greacă, germană, portugheză, sârbă, slovenă, albaneză, indonesiană, persană, hindi,
chineză etc.

Biroul de presă al Muzeului Cărții și Exilului Românesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *