ANPIS: Peste 4,9 miliarde lei plătiți pentru părinții aflați în concediu de creștere a copilului, în primele nouă luni ale anului 2025
ANPIS: Peste 4,9 miliarde lei plătiți pentru părinții aflați în concediu de creștere a copilului, în primele nouă luni ale anului 2025
În perioada ianuarie – septembrie 2025, conform bazei de date pe care Agenția Națională
pentru Plăți și Inspecție Socială o deține, un număr mediu lunar de 152.052 de părinți au
beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului (ICC), în valoare totală de aproximativ
4,9 miliarde lei.
Indemnizația pentru creșterea copilului este un beneficiu de asistență socială acordat
părinților sau reprezentanților legali care își suspendă activitatea profesională pentru a se
ocupa de îngrijirea copilului. Conform Ordonanței de Urgență nr. 111/2010 privind concediul
și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, de acest drept pot beneficia persoanele care
au realizat venituri supuse impozitului (salarii, activități independente etc.) timp de cel puțin
12 luni, în ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului și care intră în concediu pentru creșterea
copilului.
Indemnizația se acordă până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu
handicap și este în valoare de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, iar
cuantumul lunar variază între minim 1.651 lei și maxim 8.500 lei pe lună.
De asemenea, părinții care revin la muncă înainte de împlinirea vârstei de șase luni a
copilului sau de un an în cazul copilulului cu handicap, pot opta pentru acordarea
stimulentului de inserție, în valoare de 1.500 lei lunar.
În luna septembrie 2025, cele mai multe cereri pentru indemnizația de creștere a copilului s-
au înregistrat în marile centre urbane. Bucureștiul se află pe primul loc, cu peste 18.244 de
beneficiari, urmat de județul Cluj, unde 7.849 de părinți au primit acest sprijin, iar în județul
Timiș, au beneficiat de indemnizație 7.074 de persoane.
La polul opus, se află județele Tulcea (850 beneficiari), Mehedinți (1.084 beneficiari) și
Covasna (1.240), unde numărul beneficiarilor a fost semnificativ mai mic – sub 1.300 de
persoane în fiecare dintre aceste județe.
Indemnizația pentru creșterea copilului se acordă la cerere, pe baza unui dosar depus la
primăria de domiciliu sau reședință a solicitantului.
Adresa: Bld. General Gheorghe Magheru, nr.7, Sector 1, București, cod poștal 010322; Tel: 021.3136047; Fax: 021.3136098; e-mail:
secretariat@mmanpis.ro; Web: www.mmanpis.ro; Operator de date cu caracter personal nr. 12173;
Conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor
fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE
(Regulamentul general privind protecția datelor), informațiile referitoare la datele cu caracter personal cuprinse în acest document sunt
confidențiale. Acestea sunt destinate exclusiv persoanei/persoanelor menționate ca destinatar/destinatari și altor persoane autorizate să-l
primească. Dacă ați primit acest document în mod eronat, vă adresăm rugămintea de a returna documentul primit, expeditorului.
Dosarul trebuie să conțină următoarele documente: cerere tip, acte de identitate, certificat
de naștere al copilului, certificat de căsătorie/livret de familie (dacă este cazul), certificat
de handicap (dacă este cazul), dovada veniturilor, dispoziția de suspendare a contractului de
muncă, documente privind suspendarea activității (dacă sunt mai multe surse de venit), fișa
fiscală (dacă e cazul) și extras de cont (pentru plata în cont bancar).
Plata indemnizației se efectuează de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
prin agențiile teritoriale (AJPIS/APISMB), începând cu data de 8 a fiecărei luni, pentru luna
anterioară.
Modificări de tipul, modalitatea de plată, schimbarea reprezentantului legal sau a domiciliului
titularului, implică actualizarea dosarului prin solicitare directă adresată AJPIS/APISMB după
caz. Pentru nașterea unui alt copil sau solicitarea stimulentului de inserție, este necesar un
depunerea unui nou dosar.
Pentru informarea corectă a cetățenilor, ANPIS pune la dispoziție numărul de Call Center
021.9309, precum și pagina de Internet https://www.mmanpis.ro/beneficii-de-asistenta-
sociala/ care include un calculator al indemnizației lunare și informații utile privind
acordarea beneficiilor de asistență socială.