IJJ Dolj: Plutonier adjutant Cicea Lucian – exemplu de generozitate, implicare și solidaritate

0
42c893c4-a4f2-4475-8004-e1b06dfa7245

Plutonierul adjutant Cicea Lucian, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean
„Mihai Bravul” Dolj, reprezintă de patru ani Jandarmeria Română la evenimentele sportive
dedicate strângerii de fonduri pentru cauze din comunitate.
Pe parcursul acestor ani, subofițerul a participat constant la competiții de alergare de
anduranță, precum Ultramaratonul Autism 24h, eveniment caritabil dedicat susținerii
persoanelor cu tulburări din spectrul autist, dar și la alte acțiuni sportive care promovează
solidaritatea și spiritul civic.
În weekendul trecut, acesta a luat startul la Semimaratonul Craiovei 2025, competiție
în care a reușit să se claseze printre finaliști, confirmând încă o dată perseverența, dăruirea
și respectul față de valorile comunității.
Prin implicarea sa constantă în astfel de inițiative, colegul nostru demonstrează că
uniforma de jandarm nu se poartă doar în timpul misiunilor, ci și în slujba oamenilor, acolo
unde este nevoie de sprijin, empatie și implicare.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj îi mulțumește plutonierului adjutant Cicea
Lucian pentru exemplul personal și pentru modul în care promovează, prin faptele sale,
valorile Jandarmeriei Române – devotament, curaj și solidaritate.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *