UCV: „Studenții noștri pot mai mult”, ediția a XII-a

0
ucv-3

                Conducerea Universităţii din Craiova vă invită vineri, 6 iunie 2025, la ora 11:00, în Centrul vechi al Craiovei, pe strada Frații Buzești, la deschiderea evenimentului „Studenții noștri pot mai mult”, ediția a XII-a.

                Timp de două zile, fiecare facultate va avea amenajat un stand de prezentare, unde vor fi expuse materiale, proiecte și echipamente care reflectă activitatea practică desfășurată de studenți în timpul cursurilor și laboratoarelor. Publicul va putea admira roboți inteligenți, plante crescute in vitro, carturi, trotinete electrice sau dispozitive cu aplicabilitate sportivă.

                Evenimentul include și o serie de experimente interactive și demonstrații științifice menite să îi familiarizeze pe vizitatori cu disciplinele studiate în cadrul specializărilor oferite de Universitatea din Craiova.

                De asemenea, pe parcursul celor două zile, vor fi organizate momente artistice, o paradă a studenților, un flashmob, dar și competiții sportive.

               Proiectul urmărește stimularea creativității, implicarea activă a studenților în activități practice și dezvoltarea acestora atât personal, cât și profesional. Totodată, se dorește promovarea voluntariatului și încurajarea unui stil de viață echilibrat prin activități recreative.

Evenimentul este organizat de Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, în parteneriat cu Convenția Organizațiilor Studențești (COS).

BIROUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII CU PRESA

Program Studenții noștri pot mai mult, a XII-a ediție, 2025
📅 6 Iunie – Ziua 1
Interval orar
10:00 – 16:00
Activitate desfășurată
Prezentare standuri facultăți
10:30 – 11:00 Parada facultăților UCV (clădirea centrală UCV
→ Centrul Vechi)*
11:00 – 11:30 Deschiderea oficială a evenimentului
11:30 – 11:50 Flashmob studenți UCV
11:50 – 12:00 Moment Facultatea de Educație Fizică și Sport(
coordonator conf. univ. dr. Aurora Ungureanu
Dobre)
17:00 – 19:00 Competiție sportivă: Studenți vs Profesori
(campus Mecanică)
19:00 – 19:30 Moment decernare premii competiție sportivă
(campus Mecanică)
19:30 – 21:00 Momente artistice & Student Vibes (campus
Mecanică)

📅 7 Iunie – Ziua 2
Interval orar
10.00 – 16.00
Activitate desfășurată
Prezentare standuri facultăți
11:00 – 12:00
12:00 – 13.00
Moment de magie – Mario Popescu
Moment artistic teatru – Facultatea de Litere
13:00 – 13:30 Dans FREAKS
13:30 – 14:00 Moment C.O.S.
14:00 – 14:30 Dans Dance Beat
14:30 – 15:00 Moment C.O.S.
15:00 – 16:30 Student Power Games
16:30 – 18:30 Momente artistice (studenti/absolvenți UCv)
18:30-19:00 Ando Sax
19:00-21:30 Student Vibes (DJ Gabrian)
21:30- Proiecție meci Austria- România (European Qualifiers)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *