Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește marți, 27 mai, lansarea volumului „Pânza vieții” autor Constantina Andreescu Bunu

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește marți, 27 mai,
lansarea volumului „Pânza vieții” autor Constantina Andreescu Bunu. Evenimentul
se va desfășura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” începând cu ora 13.30, în prezența
invitaților: Ioniță Apostolache și Lucian Zenoviu Bot.
„Poezia este respirația de har a unei lumi în continuu travaliu. Fără aripi să
poată zbura, legată strâns de picioare cu lanțurile egoismului și mândriei, universal
în care zi de zi ne mișcăm vine de nicăieri și merge spre nicăieri. Asta până când să
descopere poezia! Paleta de culori multicolore în care monocromul se face viu și
începe să vorbească despre veșnicie. Din această lume fac parte versurile doamnei
Constantina Andreescu Bunu, o adevărată ambasadoare a cuvântului frumos.
Carte ape care o avem înainte este în fapt o trezvie de suflet, prinsă cu
optimism într-un univers al încercărilor de tot felul. Doamna Bunu reușește să-și
însușească apofaticul propriilor descoperiri lăuntrice, să-l scoată la lumină și, mai
apoi, să-l dăruiască cititorului, frumos împodobit de praznic.”
Ioniță Iereul, despre volumul „Pânza vieții”
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”