Marșul Factorilor Poștali revine la malul mării: 45 de ediții de performanță și tradiție

Marșul Factorilor Poștali revine la malul mării: 45 de ediții de performanță și tradiție
București, 6 mai 2025– Compania Națională ,,Poșta Română”, prin
Fundația ,,Poșta Română” organizează, în perioada 9-11 mai, la Venus,
ediția a 45-a a Marșului Factorilor Poștali, competiție profesional-sportivă
dedicată exclusiv angajaților Poștei Române.
Finala din acest an se va desfășura pe litoralul românesc, în stațiunea Venus, un
loc perfect pentru competiție, relaxare și socializare. În intervalul 9–11 mai,
participanții vor avea ocazia nu doar să concureze, ci și să se bucure de soare,
mare și atmosfera caldă a unui eveniment care unește oameni din toate colțurile
României.
Această competiție este despre curaj, perseverență și spiritul de echipă
care leagă o întreagă comunitate: Poșta Română.
Astfel, sâmbătă, 10 mai, de la ora 11:00, având ca loc de întâlnire Strada Circului
din zona Poligonului Moto Venus, 84 de poștași sportivi din toate colțurile țării vor
lua startul în competiție: 42 de femei și 42 de bărbați, câștigătorii etapelor
județene ale Marșului din cele 41 de județe și din București. Vor fi premiate
primele trei locuri, dar și categorii speciale precum cel mai vârstnic, cel mai tânăr
sau cel mai tehnic participant.
Despre Marșul Factorilor Poștali
Este cea mai longevivă competiție profesional – sportivă din România,
desfășurându-se aproape neîntrerupt din anul 1977. Scurtele întreruperi au avut
întotdeauna cauze obiective, cum ar fi pandemia de coronavirus din 2020.
A devenit o tradiție, ca angajații poștali să se pregătească pentru Marș întreg
anul, unii cu antrenor, alții pe cont propriu, fără sprijin de specialitate.
Pagina 2 / 2
La ediția 2025 se vor întrece, atât concurenți care lucrează în Poșta Română de 40
de ani, dar și poștași mai tineri. Ca și ediția de anul trecut, și anul acesta Marșul
Factorilor Poștali este organizat cu fonduri din sponsorizări, bucurându-se de un
mare număr de susținători, prieteni și parteneri.
Această finală nu este doar o competiție sportivă, ci și un moment de
recunoaștere a efortului și implicării factorilor poștali, care, zi de zi, deservesc
comunitățile din întreaga țară.
Sponsori și parteneri
PREMIUM- Mida Soft Business, ISITEC, NEXT EXPERT, CATENA
SNPC-Sindicatul Național Poștă Curierat, Banca Transilvania, BCR-Banca
Comercială Română , LYKOS, CITONE, RIA, COLETE ONLINE S.R.L, Zipper,
Conpila, Drupogrup, Eutron, Exim Bank, GPV, Zitec, MHS TRUCK&BUS, SC
ROMTURINGIA SRL, BRILIANT, MARIDO CAFFE, VALROM, MYDAS,
MYGRACE.
Comunicare și Relații Publice