Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în perioada 9 –31 mai 2025, în Salonul Expozițional, Expoziția de carte intitulată „Ziua Europei”

În fiecare an, la 9 mai, este celebrată ziua Europei. La această dată, în 1950,
la 5 ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ministrul francez de
Externe, Robert Schuman, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub
controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de
armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit
europa.eu. Propunerea este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul
de integrare politică a statelor membre, și, ulterior, în cadrul Consiliului European de
la Milano, din 1985, s-a luat decizia ca serbarea Zilei Europei să aibă loc în fiecare
an la 9 mai.
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în perioada 9 –
31 mai 2025, în Salonul Expozițional, Expoziția de carte intitulată „Ziua Europei”,
expoziție ce marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația
Schuman”, și ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa.
Menționăm câteva dintre titlurile expuse:
- Europa : enciclopedie geografică, Ion Marin, Marian Marin, Mihai Ielenicz,
Adrian Tişcovschi .- Bucureşti : Editura Corint, 2002 - Românii în istoria Europei, vol.1 Coordonatori: Marusia Cîrstea, Sorin Liviu
Damean .- Târgovişte : Editura Cetatea de Scaun, 2013 - Istoria Europei. Vol. 1,2 Moştenirea Antichităţii, Serge Berstein, Pierre Milza .-
Iași : Institutul European, 1997 - Epoca postbelică : o istorie a Europei de după 1945,Tony Judt; traducere din
limba engleză de Georgiana Perlea .- București : Editura Litera, 2019 - Inventarea Europei : de la Europa lui Jean Monnet la Uniunea Europeană /
François Roth; traducere de Irinel Antoniu .- Iaşi : Institutul European, 2007 - Enciclopedia Europei, Horia C.Matei, Silvia Neguţ, Ion Nicolae; cuvânt înainte
de acad. Mircea Maliţa .- Bucureşti : Editura Meronia, 1998 - Cele mai frumoase locuri din Europa, traducere: Violeta Vavură, Sorin Cheval,
Augustin Frăţilă.- Bucureşti : Editura All, 2008.
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”