Muzeul Cărții și Exilului Românesc, cea de-a unsprezecea întâlnire din cadrul proiectului educațional „Clubul delectură pentru copii și adolescenți”

Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 16 aprilie 2025, la
ora 10.00, cea de-a unsprezecea întâlnire din cadrul proiectului educațional „Clubul de
lectură pentru copii și adolescenți”.
Întâlnirea, desfășurată sub genericul „Sărbătorile pascale prin intermediul
lecturii”, este coordonată de Rodica Constanda, Cristina Gelep, Mihaela Pistol și Mihai
Ciurea, de la Muzeul Cărții și Exilului Românesc.
La această nouă întâlnire vor participa elevii clasei a IV-a, de la Colegiul Național „Carol I”, din Craiova, însoțiți de prof. înv. primar Georgeta Bocai.
Cartea propusă spre lectură este „Biblia pentru copii” de Zoe Kanava.
Discuțiile se vor concentra pe semnificația sărbătorilor pascale și însemnătatea lor
pentru micii creștini.
Volumul „Biblia pentru copii” este o culegere care selectează cele mai
frumoase povestiri din Vechiul și Noul Testament, redate într-o viziune literară și
teologică pe înțelesul celor mici. Cartea este o minunată și utilă lucrare despre Sfânta
Scriptură, dedicată copiilor care pot afla mai multe despre tradiția noastră ortodoxă
răsăriteană.
În cadrul întâlnirii, vom desfășura activități interactive ce se vor axa pe
lecturarea unor pasaje din opera propusă. De asemenea, vom îmbina viziunea
teologică cu cea literară, prin citirea și interpretarea unor poezii cu tematică pascală.
Întâlnirea va fi completată de viziunea artistică a elevilor, care vor realiza un desen
reprezentativ, inspirat de tematica propusă.
Cu acest prilej, ne propunem să promovăm lectura, creativitatea și
spiritualitatea în rândul tinerilor.
Biroul de presă al Muzeului Cărții și Exilului Românesc