Investiție istorică la Poșta Română: 36 de milioane de lei pentru achiziția de servicii de sănătate destinate tuturor salariaților

0
Vizual achiziție pachet servicii medicale Poșta Română

Investiție istorică la Poșta Română: 36 de milioane de lei pentru achiziția de servicii de sănătate destinate tuturor salariaților

București, 10 februarie 2025 – Compania Națională „Poșta Română”
marchează încă un moment istoric: am demarat procedura de achiziție de
servicii medicale de tip abonament, destinate tuturor salariaților Poștei
Române. Acest pachet este unul deosebit de important, având o valoare
estimată de 36.000.000 de lei pentru o perioadă de trei ani (36 de luni),
ceea ce reflectă angajamentul companiei față de sănătatea și bunăstarea
angajaților săi.
Poșta Română continuă să investească în dezvoltarea resurselor umane, având în
vedere că angajații reprezintă cel mai important capital al companiei. Achiziția
acestor servicii medicale va aduce un beneficiu major pentru cei aproape 21.000
de angajați, oferindu-le acces la o gamă largă de servicii medicale, inclusiv
consultații generale și de specialitate, analize de laborator, investigații imagistice,
servicii stomatologice de bază, servicii de sănătate mintală, asistență medicală de
urgență și telemedicină.
„Este un moment revoluționar pentru Poșta Română, având în vedere amploarea
și importanța acestei achiziții. Prin acest proiect, Poșta Română își reafirmă
angajamentul față de sănătatea și siguranța angajaților săi, oferind acces la
servicii medicale de calitate, care să sprijine prevenirea, tratamentul și
recuperarea în fața riscurilor de sănătate. Suntem conștienți că o echipă
sănătoasă și motivată reprezintă cheia succesului nostru pe termen lung”, a
menționat Valentin ȘTEFAN, directorul general al Poștei Române.
Poșta Română dorește să contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții
angajaților săi, prin măsuri care să prevină apariția unor probleme de sănătate pe
termen lung și să asigure un mediu de lucru mai sigur și mai eficient. Alocarea
unui buget de 36 milioane de lei pentru acest program de servicii de sănătate se
aliniază viziunii companiei de a fi un loc de muncă responsabil și orientat către
bunăstarea fiecărei persoane din echipă.

Informații suplimentare:
Anunțul de participare a fost publicat în SEAP sub codul CN1077646, iar
termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare
este 18.03.2025, ora 15:00. Link:  https://e-licitatie.ro:8881/pub/notices/c-
notice/v2/view/100190856 .
Comunicare și Relații Publice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *