Poștașii, rol important în lupta împotriva violenței domestice

0
postas,factura

BUCUREȘTI, 25 noiembrie 2024 – Compania Națională “Poșta Română”, singura companie de curierat și servicii poștale care ajunge în toate colțurile țării, se alătură proiectului “Bright Sky Ro”, derulat de Fundația Vodafone, prin care se oferă sprijin victimelor violenței domestice. Prin intermediul acestui proiect cu caracter comunitar și social, axat pe informare și conștientizare, poștașii vor avea, încă o dată, un rol cheie în comunitățile pe care le deservesc, ajungând poate chiar să salveze vieți.

Astăzi, 25 noiembrie, marcăm Ziua Internațională de Combatere a Violenței asupra Femeilor. Această zi nu reprezintă doar un simbol al unei probleme inacceptabile, ci și un angajament continuu al tuturor actorilor sociali și instituționali, inclusiv al Poștei Române, în combaterea acestui fenomen.

Solidară cu acest demers, Poșta Română, prin structura sa de Responsabilitate Socială, a demarat un proiect curajos și esențial, în colaborare cu Fundația Vodafone, pentru a atrage atenția unui fenomen care, din păcate, devine tot mai frecvent: violența asupra femeilor.

Astăzi a debutat instruirea primilor 50 de poștași din București și județul Ilfov,  organizată de Poșta Română la sediul central, cu sprijinul ofițerilor de poliție, al reprezentaților Asociației Necuvinte, partener în aplicația Bright Sky împreună cu Poliția Română și al Fundației Vodafone. Aceștia vor învăța despre fenomenul violenței domestice și utilizarea aplicației mobile Bright Sky RO. 

Proiectul include și expunerea a 5.500 de afișe informative în subunitățile poștale ale Poștei Române, urmând ca 50.000 de flyere care conțin detalii ale aplicației să fie distribuite către populație de poștașii din toată țara, prin rețeaua poștală națională. Sute de curieri poștali din diverse județe vor fi instruiți treptat pentru a transmite informațiile și a ajuta la identificarea potențialelor victime, oferind astfel un sprijin vital. 

Faptul că astăzi, de Ziua Internațională a luptei împotriva violenței asupra femeilor, am început sesiunile de instruire, demonstrează că facem parte dintr-ocompanie căreia îi pasă de ceea ce se întâmplă în comunitate și care se implică în rezolvarea nevoilor societății. Angajații noștri au un rol important în conștientizarea populației, ceea ce ne responsabilizează să demarăm și să ne implicăm în tot mai multe acțiuni și proiecte cu caracter social care să ne apropie de comunități”, a menționat Claudia Bibire, Coordonatorul structurii de Responsabilitate Socială a Poștei Române.

Elemente de background:

Compania Națională Poșta Română” este singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării, fiind principalul furnizor de servicii poștale la nivel național, iar investițiile majore și constante realizate de companie în ultimii ani în tehnologie și digitalizare ne permit să asigurăm populației servicii de cea mai bună calitate.

Începând cu anul 2023, Poșta Română a înființat structura Responsabilitate Socială, implicându-se constant în inițiative sociale și comunitare, vitale pentru comunitățile deservite. Prezența noastră în acest tip de acțiuni, de proiecte, ne sporește apropierea de clienții noștri comerciali, ne apropie de comunități și ne conturează imaginea unei companii care se implică în rezolvarea nevoilor societății.

Bright Sky Ro oferă asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice sau celor îngrijorați de siguranța cuiva cunoscut. Este un instrument de educare, oferind resurse și  informații despre violența domestică, în toate formele ei. Permite apeluri rapide către servicii de asistență, iar funcția “Jurnalul Meu”, prin care pot fi trimise fotografii, înregistrări video sau fișiere audio – poate fi folosită ulterior ca dovadă în istanță. De asemenea, include și un ghid al prevenției fenomenului traficului de persoane. Această aplicație poate încuraja persoane abuzate să ceară ajutor specializat, să recunoască un potențial partener violent, să evalueze siguranța unei relații prin simpla completare a unui formular electronic.

Bright Sky Ro este gratuită și disponibilă în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară sau poate fi accesată în varianta web: https://dev-ro.bright-sky.org/ro-RO/home. Lansată în 2020, aplicația contorizează, în prezent, 94.130 de descărcări și are 11.852 de utilizatori activi.

Comunicare și Relații Publice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *