Anchetă Salvați Copiii: Copiii ai căror părinți muncesc în străinătate evaluează ca fiind ridicate nevoile legate de sănătate, siguranță și garantarea bunurilor de bază
Anchetă Salvați Copiii: Copiii ai căror părinți muncesc în străinătate evaluează ca fiind ridicate nevoile legate de sănătate, siguranță și garantarea bunurilor de bază
Salvați Copiii România întărește programul de sprijin socio-emoțional pentru
copiii rămași singuri în țară
București, 21 noiembrie 2024: Cei mai mulți dintre copiii rămași în țară, în urma migrației economice a unuia sau a ambilor părinți, apreciază că nevoia de sănătate este prima prioritate pentru ei, urmată de sentimentul de siguranță şi de acoperirea nevoilor materiale de bază, arată rezultatele unei anchete derulate de Salvați Copiii România, în rândul beneficiarilor.
Astfel, pentru a evalua prioritățile copiilor ai căror părinţi muncesc peste hotare incluşi în programele Salvaţi Copiii, acestora li s-a cerut să evalueze patru categorii de nevoi/arii de interes (educație și formare profesională, relațiile cu cei din jur, activități și stare generală de bine), fiecare arie de interes fiind explorată prin intermediul a mai multe întrebări.
La nivel general, cel mai mare punctaj (mediu) a fost acordat următoarelor nevoi:
Stare de sănătate – să ai o stare de sănătate bună | 4.52 |
Sigurantă în relațiile cu ceilalți – să te simţi în siguranţă în relaţiile cu ceilalţi, acasă şi nu numai (să nu fii expus la violenţă acasă, să nu fii hărţuit pe internet etc.) | 4.44 |
Acoperirea nevoilor materiale de bază – să ai tot ce îți trebuie (cum ar fi haine, mâncare) și să locuiești într-o casă confortabilă | 4.44 |
Fericire – să fii fericit | 4.43 |
Cele mai mici punctaje medii au fost acordate participării la activități culturale și ecologice și accesului la tehnologie și internet (3.94).
„Copiii care nu-și au părinții alături, zi de zi, pentru că aceștia sunt nevoiți să muncească în alte țări, simt o responsabilitate crescută și se tem să nu fie puși în situații în care să le fie afectate siguranța și sănătatea. Dincolo de sprijinul socio-economic, ei au nevoie de integrare educațională, de sprijin emoțional și de siguranța că nu sunt singuri, chiar dacă părinții lor nu sunt acasă”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte executiv Salvați Copiii România.
Organizația Salvați Copiii România continuă şi în acest an şcolar programul de sprijin pentru copiii rămași singuri acasă în urma migrației economice a părinților, program care a sprijinit peste 27.000 de copii şi adulţi, dintre care 2.000 doar cu sprijinul Kaufland România, prin activităţi de suport educaţional, emoţional şi social adresate copiilor şi persoanelor în grija cărora au rămas/părinţilor copiilor.
Astfel, copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate împreună cu părinţii lor şi persoanele în grija cărora au rămas din patru judeţe, Dâmbovița, Neamţ, Tulcea şi Olt, sunt integrați în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional, cu sprijinul Kaufland România, fie prin intermediul centrelor de zi ale organizaţiei, fie prin activităţi organizate în diverse localităţi din mediul rural din judeţele respective. Echipele locale formate din psihologi, cadre didactice şi asistenţi sociali oferă servicii beneficiarilor, cu sprijinul voluntarilor implicaţi în program.
- Dâmboviţa – conformstudiului naţional cu privire la situaţia copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate realizat de Salvaţi Copiii România în 2022, Regiunea Sud Muntenia care include judeţul Dâmboviţa are cel mai mare procent al copiilor cu părinţi plecaţi din totalul populaţiei de copii, respectiv 20.3% din copiii din regiune (în medie unu din cinci copii), 107.150 de copii. Conform datelor oficiale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, care sunt sub-dimensionate însă, reflectă numărul cazurilor de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate aflaţi în atenţia autorităţilor locale, peste 17% dintre copiii cu părinţii plecaţi din regiune se află în judeţul Dâmboviţa, al doilea judeţ din regiune în ceea ce priveşte acest număr.
- Neamţ – conform studiului Salvaţi Copiii, regiunea de dezvoltare Nord-Est Moldova are cel mai mare număr de copii cu părinţii plecaţi în străinătate din regiunile României. Prin prisma datelor oficiale, aproape 17% dintre copiii cu părinţii plecaţi din regiune se află în judeţul Neamţ, al treilea judeţ din regiune în ceea ce priveşte acest număr.
- Olt – Regiunea Sud-Vest Oltenia avea 44.025 copii în această situaţie, respectiv 13% din copiii din regiune (aproximativ unul din opt copii). În cadrul regiunii, peste 17% dintre copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate sunt din judeţul Olt.
- Tulcea – 57.513 copii, respectiv 12,1% din copiii din regiune (unu din opt copii) aveau unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare. În cadrul regiunii Sud-Est, aproape 14% dintre copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate sunt din judeţul Tulcea, conform statisticilor oficiale.
680 de persoane, copii şi adulţi, beneficiază de serviciile programului în cele 4 judeţe în perioada curentă. Asigurarea bunăstării emoţionale a copiilor este obiectivul după care sunt ghidate intervenţiile profesioniştilor implicaţi adresate atât copiilor, cât şi persoanelor în grija cărora au rămas copiii/părinţilor şi specialiştilor din mediul şcolar şi din domeniul asistenţei sociale care intră în contact cu copiii.
Rezultatele analizei în rândul beneficiarilor programului ne arată că peste trei sferturi dintre copii au o stare emoțională bună și foarte bună (77%). Pentru a măsura starea de bine a copiilor, s-au folosit cele cinci întrebări din chestionarul WHO5 dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății.
„Noi, la Kaufland România, suntem alături de Salvați Copiii România în misunea lor de a sprijini copiii rămași singuri acasă, ai căror părinți muncesc în străinătate. De peste 6 ani investim în programele organizației din comunitățile cele mai afectate de acest fenomen al migrației economice pentru a asigura bunăstarea copiilor din România. Implicarea face diferența!”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Context
Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.
În centrele de zi destinate acestor copii, echipele interdisciplinare formate din psihologi, asistenţi sociali şi cadre didactice oferă servicii de consiliere psihologică şi socială, activităţi de suport şcolar şi activităţi de socializare pentru copii, precum şi activităţi de educaţie parentală, consiliere socială şi îndrumare juridică pentru adulţi.
Programul a fost derulat în Bucureşti şi 18 judeţe: Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea. Doar în 2023, am derulat programe locale în 50 de şcoli din aceste judeţe.
Peste 130.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, respectiv la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.
Persoană de contact: Anca Stamin, Director Programe Organizația Salvați Copiii, anca.stamin@salvaticopiii.ro, tel. – 0745.039.084.
______________________________
Despre Salvați Copiii România
De 34 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în 113 țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la 5 supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 3.800.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 183 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.