Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 21 noiembrie 2024, multiplă lansare a cărților scrise de elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Craiova

0
24 afis biblioteca_page-0001 (1)

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 21 noiembrie 2024,  începând cu ora 16.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, un eveniment special, prilejuit de multipla lansare a cărților scrise de elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Craiova, intitulată ,,Cartea pâinii”.

„Cele douăzeci și două de cărți prezentate de tot atâția copii sunt diferite ca formă, mărime, abordare a conținutului, elementul comun fiind doar acest produs universal și sfânt, PÂINEA. O masă, oricât ar fi de îmbelșugată, fără pâine nu e completă. În sânul familiei, pâinea pe masă înseamnă siguranță, belșug, bucurie, liniște. Asta au descoperit elevii în perioada de documentare pentru scrierea acestei cărți, prin vizitele de la Muzeul  Olteniei Craiova-secția de Etnografie, la Moara cu pietre și  Cooperativa Biruința Olteniei Dobrun-Olt, la Fabrica de pâine.

            Pentru finalizarea acestui proiect al clasei, vizitele la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, la biblioteca școlii și la Biblioteca Universității din Craiova au fost de mare ajutor. Specialiștii acestor instituții au avut un rol important în stimularea interesului elevilor pentru lectură, dezvoltarea  capacităţii de  înțelegere  şi  transmitere  de mesaje  mijlocite de  limbajul  oral şi scris, cultivarea sensibilităţii artistice, dezvoltarea  imaginaţiei  şi  a  disponibilităţilor  creatoare  ale  copiilor prin intermediul scrierii unei cărți, exersarea scrisului de mână cu accent pe caligrafie și ortografie, conştientizarea importanţei utilizării unei biblioteci, a documentării pentru un proiect dat, dezvoltarea unui comportament adecvat într-o bibliotecă, dezvoltarea autodisciplinei şi normelor de comportare în societate.

Autorii, elevi în vârstă de numai 10 ani, vor celebra acest extraordinar reper al vieții lor, alături de dascălul lor, profesor pentru învățământ primar Voican Victoria, conducerea și cadre didactice ale școlii,  părinții cu care au format echipe eficiente pentru finalizarea acestui minunat proiect  și care le împărtășesc cu mândrie și bucurie succesul.

Activitatea este inclusă în proiectul De mână cu Copilăria, proiect prin care cadrul didactic coordonator, învățătoarea Voican Victoria,  și-a propus implicarea activă a părinţilor în viaţa şcolară a copiilor, realizarea de proiecte în echipă familie-copil atât pentru petrecerea timpului liber de calitate, în aer liber, dar în grupul școlar  (excursie pentru culegerea din câmp a dovlecilor ce au fost comercializați în curtea școlii în cadrul activității Bucuriile și frumusețile toamnei, ateliere de  sculptat dovleci, concursul de spart nuci la Târgul toamnei organizat în școală)  cât și pentru  realizarea unor activități în care munca intelectuală are prioritate, elevii și părinții lor fiind puși în contexte variate pentru dobândirea, dezvoltarea și demonstrarea de către elevi a competențelor de literație şi exersarea elaborării unui plan de lucru în echipă pentru realizarea unei cărți, dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă cu instrumente şi materiale de lucru variate.

            Conştientă de importanţa  lecturii în viața unui copil datorită  aspectelor  cognitive, educative  şi  formative, de valoarea acesteia ca instrument  care  dezvoltă posibilitatea  de  comunicare  între  oameni, învățătoarea Voican Victoria, prin realizarea acestui amplu proiect, a urmărit diversificarea strategiilor de învăţare care să lărgească orizontul cunoaşterii elevilor prin folosirea de acţiuni şi activităţi specifice  vârstei, să eficientizeze  procesul educațional, oferind tuturor copiilor respectul valorilor, egalitate în şanse, instruirea lor completă pentru actualul mileniu, pentru ca ei să poată înţelege mai bine noul mod de viaţă, diversitatea societăţii contemporane.”

Voican Victoria, învățător Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *