Turneul „Caravana Creștină” aduce la Craiova armoniile muzicii byzantine
Craiova va fi gazda unui eveniment deosebit pentru iubitorii de muzică religioasă: “Caravana Creștină – Turneul de Muzică Bizantină”.
Marți, 12 noiembrie 2024, la ora 19:00, Filarmonica Oltenia va vibra pe acordurile muzicii bizantine, o formă de artă sacră ce dăinuie de peste un mileniu.
Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Academician Dr. Irineu Ion Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, și reunește artiști de renume din țară și din străinătate.
Muzica bizantină prinde viață în Oltenia
Concertul va fi susținut de Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, condus de Protodiac. Lect. univ. dr. Victor Șapcă, care promite o interpretare profundă și autentică a cântecelor bizantine. Lor li se vor alătura invitați speciali: Ribale Wehbe din Liban, recunoscută pentru talentul său în muzica tradițională orientală, și Ana Nuță, tânăra care a impresionat publicul românesc cu interpretarea sa la „Românii au Talent”. Atmosfera va fi îmbogățită de Grupul Psaltic de Fete „Sfânta Mare Muceniță Tatiana, Diaconița” și corul de copii Tronos Junior, care aduc o notă de prospețime și inspirație.
Expoziție de icoane și documentarul „Sounds of Byzantium”
În cadrul evenimentului va avea loc o expoziție de icoane realizate de pictorul bisericesc Costel Olărean sub îndrumarea Pr. Lect. univ. dr. Adrian-Cristian Mazilița, icoane care împodobesc Sala de festivități a Centrului eparhial al Episcopiei Severinului. Această expoziție a fost realizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cadrul galeriei vor fi expuse sumar elemente teoretice fundamentale din muzica bizantină, precum și chipuri de melozi, imnografi și protopsalți care au trudit de-a lungul istoriei la evoluția acestei arte, începând cu imaginea Sfântului Prooroc David, continuând cu perioada secolelor II – XX și încheind cu Sfântul Nectarie Protopsaltul.
De asemenea, vor fi proiectate cadre din documentarul „Sounds of Byzantium”, un film care explorează istoria și influența muzicii bizantine în diverse culturi și domenii, de la artă la terapie.
Un eveniment pentru promovarea valorilor spirituale și culturale
Acest eveniment este o ocazie rară de a experimenta o tradiție muzicală sacrală și de a participa la o seară de rugăciune și comuniune, care aduce bucurie și pace în inimile tuturor celor prezenți.
Un eveniment cu scop caritabil
Biletele la eveniment susțin producția documentarului “Sounds of Byzantium”, realizat de Asociația Culturală “Armonia lu’mina”. Asociația promovează tradițiile bizantine și valorile spirituale ortodoxe în România și organizează acest turneu pentru a inspira, educa și aduce împreună publicul într-o comuniune culturală și spirituală.
Detalii și bilete
Pentru rezervări și bilete, vizitați:
https://m.iabilet.ro/bilete-craiova-caravana-crestina-turneul-de-muzica-bizantina-103310
Contact:
Mina Cristiana Radu
Președinte Asociația Culturală “Armonia lu’mina”
Phone: +40-721-29-28-28
Email: media@armonialumina.com
Website: www.armonialumina.com