Ștefan Stoica (PNL): „Conectăm Oltenia cu Europa!“

0
WhatsApp Image 2024-11-12 at 09.01.37

Cod AEP: 11240002 Ștefan Stoica, împreună cu parlamentarii liberali de Dolj și cu sprijinul colegilor din Oltenia, a inițiat o serie de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de transport care va conecta regiunea cu Vestul României și, implicit, cu țările UE. Eforturile liberale sunt menite să transforme Oltenia într-un nod strategic de transport rutier, feroviar și fluvial în această parte a Europei.


Cel mai ambițios proiect este Autostrada Craiova – Lugoj, care va asigura legătura dintre Oltenia și zona de Vest a țării.
„Proiectul a fost demarat de către parlamentarii liberali din Oltenia – 16 deputați și senatori din Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea și Mehedinți, care au și semnat un memorandum prin care solicitam primului ministru de la acea vreme, Florin Cîțu, finanțarea proiectului Calafat – Lugoj. Se întâmpla în primăvara anului 2021, iar eforturile noastre au dat roade, fiind aprobată imediat finanțarea necesară demarării licitațiilor pentru studiile de fezabilitate“, a declarat Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj.

Autostradă spre Lugoj, Drum Expres spre Tg.Jiu

Proiectul a demarat prinlicitațialoturilor din tronsonulCraiova – Filiași ( 51 de kilometri). Vor urma alte patru tronsoane (230 de kilometri): Filiași – Drobeta Turnu Severin (70 km),Drobeta Turnu Severin – Domașnea (65 km),Domașnea – Caransebeș (45 km) și Caransebeș – Lugoj (50 km).Durata studiilor de fezabilitate pentru fiecare tronson este cuprinsă între 18 și 26 de luni. Filiași va fi, totodată, și punctul de plecare a drumului expres Craiova – Târgu Jiu, parte din strategia de conectivitate a Olteniei.


Legătura Craiovei cu Calafatul, prioritate pentru liberalii doljeni

PNL insistă și pentru modernizarea infrastructurii feroviare. Un astfel de proiect îl reprezintă reabilitarea și modernizarea liniei ferate Craiova – Calafat, investiție care va permite transportul mai rapid al mărfurilor către granița cu Bulgaria și către portul Calafat. „Valoarea investițieidepășește 3 miliarde de lei și va permite trenurilor să circule cu viteze de până la 160 km/h, sporind semnificativ eficiența transportului feroviar din zonă. Studiul de fezabilitate a fost finalizat, iar investiția așteaptă acum aprobarea indicatorilor tehnico-economici“, afirmă deputatul Ștefan Stoica.

Transportul fluvial pe Dunăre: Proiectul Fast Danube 2

O altă direcție strategică pentru sprijinirea fluxului de mărfuri și integrarea Olteniei în rețeaua europeană de transport este dezvoltarea transportului fluvial pe Dunăre. Recent, Comisia Europeană a aprobat proiectul Fast Danube 2, în valoare de 195,5 milioane de euro, care vizează îmbunătățirea șenalului navigabil pe secțiunea româno-bulgară a Dunării.Prin acest proiect se vor realiza lucrări de dragaj și construcții la nouă puncte critice, printre care și Bechet, pentru a asigura o perioadă de navigabilitate de minimum 340 de zile pe an.


PNL își păstrează angajamentul pentru dezvoltarea Olteniei

Conectarea Olteniei cu Vestul Europei va avea un impact major asupra regiunii. O infrastructură de transport bine dezvoltată va reduce costurile și timpul de transport pentru companii, făcând regiunea mai atractivă pentru investiții și stimulând creșterea economică.Oltenia, cu un potențial industrial semnificativ, va avea astfel șansa să devină un centru logistic și de producție important pentru exporturile către Vestul Europei, creând astfel noi locuri de muncă și generând venituri suplimentare la bugetele locale.„Investițiile în infrastructură au fost și vor rămâne pe lista priorităților liberale. Iar cea mai bună dovadă în acest sens este Drumul Expres Craiova – Pitești, un proiect extrem de important pentru Oltenia. Inițiat și susținut de către PNL, acest drum va asigura o legătură rapidă și sigură cu Bucureștiul și autostrada A1. Deja, cei peste 70 de kilometri aflați în exploatare au îmbunătățit semnificativ traficul, îndeplinind o promisiune pe care noi, liberalii, am făcut-o oltenilor“, a concluzionat deputatul Ștefan Stoica.

Cod AEP: 11240002

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *