Primul candidat la alegerile parlamentare înscris, oficial, în cursă, în Dolj

Biroul Electoral Județean a înregistrat oficial prima candidatură depusă în vederea alegerilor parlamentare de la sfârșitul acestui an. Aceasta aparține unuin independent.
Dan Aurelian Leonard și-a depus candidatura în data de 1 octombrie la biroul electoral de circumscripție, aceasta fiind declarată admisă de membrii BEJ, după verificarea dosarului de candidatură, la aceeași dată.
Dan Aurelian Leonard nu este la prima tenttativă de a obține o demnitate publică în acest an. În primăvară a participat, tot în calitate de independent, la alegerile locale, atât la scrutinul pentru alegerea primarului Craiovei, cât și la cel pentru desemnarea consiliului local, ambele candidaturi rămase însă fără succes.
De data aceasta își încearcă norocul la Camera Deputaților, urmărind obținerea unuia din cel 10 mandate de deputat puse la bătaie la scrutinul din 1 Decembrie.
Potrivit datelor publicate de BEJ Dolj, numărul alegătorilor așteptați la urne în județ este de 551.283, iar numărul de semnături necesare pentru susținerea candidaturii este de 2756.
Potrivit calendarului alegerilor adoptat de Guvern, data limită de depunere a candidaturilor la alegerile parlamentare este de 17 octombrie 2024.