Festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba – A VIII-a Ediție începe la Cerna, Vâlcea

0

Festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba – A VIII-a Ediție începe la Cerna, Vâlcea

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Național al Sculptorilor cu Drujba debutează luni, 07 octombie, la Pensiunea Cerna, situată în pitorescul sat Cerna, comuna Vaideeni, la poalele Munților Căpățânii. Evenimentul, organizat de Pensiunea Cerna, în colaborare cu Cluster BIO Oltenia, reunește cei mai talentați sculptori din România, care vor da viață unor opere de artă impresionante realizate cu ajutorul drujbelor.Tema ediției din acest an, „Ecouri din Pădure și Istorie”, invită artiștii să exploreze legătura dintre om, natură și tradițiile culturale românești. Lucrările sculptate vor include reprezentări simbolice ale faunei și personajelor mitologice, precum Ursul Carpatin, Sfinxul de la Cerna și personaje de legendă precum Băcița din Miorița sau Ileana Cosânzeana.„Acest festival nu este doar un omagiu adus creativității, ci și o celebrare a tradițiilor locale și a spiritului comunitar. Transformăm Cerna într-un veritabil muzeu în aer liber, oferind publicului șansa să vadă cum lemnul este transformat în sculpturi impresionante. Este o onoare să am alături sculptori talentați veniți din toate colțurile țării și le sunt profund recunoscător că ne sunt alături la fiecare ediție. În plus, sunt extrem de mândru că, în acest an, festivalul are un ritm aparte, care reflectă cel mai bine ceea ce simt în sufletul meu de opt ani, de când organizez acest eveniment. Pentru prima dată, festivalul are și un imn oficial, care poate fi ascultat pe canalul de YouTube al Pensiunii Cerna: https://www.youtube.com/watch?v=wn6DD86Dtbw .” a declarat organizatorul evenimentului, Adrian Bondoc, Administrator al Pensiunii Agroturistice Cerna.Programul festivalului include demonstrații zilnice de sculptură, workshopuri pentru copii și adulți, precum olăritul și pictura pe sticlă, spectacole artistice susținute de formații locale și seri de muzică folk în jurul focului de tabără. De asemenea, vizitatorii vor putea participa la „Speed Carving” – o probă spectaculoasă în care artiștii vor realiza o sculptură în doar 60 de minute, unde pot câștiga fie una din sculpuri, fie un premiu surpriză.Evenimentul se va desfășura pe durata unei săptămâni, în perioada 7-13 octombrie, și se va încheia cu festivitatea de premiere a sculptorilor, urmată de un târg de produse tradiționale și ateliere interactive pentru participanți.Metaphor BrandsDespre Festivalul Național al Sculptorilor cu DrujbaFestivalul Național al Sculptorilor cu Drujba este un eveniment unic dedicat promovării artei sculpturii cu drujba și susținerii tradițiilor locale. Organizat anual la Pensiunea Cerna, festivalul oferă participanților o experiență culturală și recreativă în mijlocul naturii.Pensiunea Cerna se află în satul Cerna, comuna Vaideeni, și este renumită pentru ospitalitatea sa și peisajele deosebite de la poalele Munților Căpățânii. De-a lungul anilor, pensiunea a devenit o destinație populară pentru turiști, care vin nu doar pentru confortul oferit, ci și pentru a participa la evenimentele culturale și tradiționale organizate aici, precum acest festival. Mai multe detalii și programul complet sunt disponibile pe:www.festivaluldesculptura.rowww.pensiunea-cerna.ro

Program Zilnic – Festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba (7-13 octombrie 2024)Ziua 1 – Luni, 7 octombrie 202417:30: Primirea invitaților la deschiderea oficială – cu participarea reprezentanților din Turism, Cultură, Primăria Vaideeni, Consiliul Județean Vâlcea și Media19:00: Program artistic cu copii – coordonat de Cristina Irimescu19:30: Program artistic cu Școala de Arte Vaideeni – Suflătorii de la VaideeniZiua 2 – Marți, 8 octombrie 202409:00-17:00: Procesul de sculptat cu drujba17:00: Program liber de recreereZiua 3 – Miercuri, 9 octombrie 202409:00-17:00: Procesul de sculptat cu drujba12:00-16:00: Ziua porților deschise la Salina Pensiunii CernaZiua 4 – Joi, 10 octombrie 202409:00-17:00: Procesul de sculptat cu drujba12:00-16:00: Ziua porților deschise la SPA-ul Pensiunii CernaZiua 5 – Vineri, 11 octombrie 202409:00-17:00: Procesul de sculptat cu drujba14:00-16:00: Ziua porților deschise la Parcul de Aventură17:00: Atelier de olărit cu Mihai Biscu18:00: Program artistic de muzică populară20:00: Mișu, Călin și Geo de la Old School Band la foc de tabărăZiua 6 – Sâmbătă, 12 octombrie 202409:00-17:00: Procesul de sculptat cu drujba11:00: Atelier de pictat pe sticlă – cu Patricia’s Arts & Crafts12:00: Program artistic cu copii – coordonat de Cristina Irimescu14:00: Proba de „Speed Carving” – realizarea unei sculpturi în 60 de minute18:30: Program artistic de muzică populară20:00: Mișu, Călin și Geo de la Old School Band la foc de tabărăZiua 7 – Duminică, 13 octombrie 202409:00: Târg și degustare de produse tradiționale10:00: Jurizarea operelor de artă rezultate11:00: Festivitatea de premiere a sculptorilor12:00: Tombola pentru participanți13:00: Atelier de olărit cu Mihai Biscu14:00: Concert al Orchestrei Marcel Parnița – Centrul de Terapie și Educație prin cultură

i

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *