Jandarmii doljeni, alături de elevi și profesori în anul școlar 2024 – 2025

0
ziua-portilor-deschisejandarmicraiova-4

În anul școlar 2024 – 2025, ca și în anii precedenți, jandarmii doljeni vor participa, în sistem integrat, la menținerea ordinii publice atât în zona instituțiilor de învățământ preuniversitar, cât și pe traseele de deplasare ale elevilor în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirii producerii de fapte antisociale.

Prioritatea noastră este să asigurăm mediul necesar unde fiecare elev și profesor să se simtă în siguranță în vederea realizării în bune condiții a actului educațional, sens în care, alături de celelalte structuri ale M.A.I. cu atribuții în domeniu, vom continua organizarea și desfășurarea de acțiuni preventiv-informative în vederea descurajării faptelor de bullying, consum de substanțe interzise și alte comportamente antisociale.

În anul școlar 2023 – 2024, pe timpul misiunilor desfășurate în zona instituțiilor de învățământ preuniversitar nu s-au înregistrat evenimente deosebite, jandarmii doljeni au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale (avertismente) și au desfășurat, în cadrul programelor Școala în siguranță, Stop violența în școli! Indiferența doare! și Adolescență fără delicvență, 46 de activități preventiv – educative în 29 de instituții de învățământ preuniversitar la care au participat peste 2000 de elevi, principalele subiecte dezbătute vizând prevenirea victimizării minorilor, combaterea absenteismului școlar, prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise sau a faptelor produse cu violență.

Pentru a ne asigura că școala este și rămâne un loc sigur dedicat studiului, educației și performanței, în baza Planului Teritorial Comun de Acțiune, pe tot parcursul anului școlar care tocmai a început, jandarmii doljeni vor fi prezenți, în sistem integrat, la 22 de instituții de învățământ din localitățile Craiova, Băilești, Calafat, Filiași și Segarcea. 

Astfel, în data de 9 septembrie, cu ocazia deschiderii anului de învățământ 2024 – 2025, 47 de ofițeri și subofițeri jandarmi au fost prezenți alături de elevi, părinți și profesori, ocazie cu care am transmis mesajul Ministerului Afacerilor Interne privind misiunile și responsabilitățile noastre în acest domeniu.

De asemenea, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, recomandăm ca atât elevii cât și profesorii să informeze de îndată forțele de ordine sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

În încheiere, dorim tuturor elevilor și profesorilor un an școlar plin de succes și realizări!

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *