Cineplexx Craiova a donat kituri complete pentru prima zi de școală. Primarul Lia Olguța Vasilescu a testat experiența celei mai noi tehnologii  cinematografice 

0

Astăzi, în prima zi de școală, Cineplexx Craiova a făcut o donație de 50 de kituri  complete pentru copii defavorizați din municipiul Craiova, ca parte a  angajamentului companiei față de comunitate și responsabilitatea socială.  

La evenimentul de astăzi a participat și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu,  care a salutat investiția făcută de grupul austriac și inițiativele sociale ale  Cineplexx.  

“Este o bucurie să văd companii precum Cineplexx implicându-se activ în  comunitate. Mă bucur că o companie internațională din industria  cinematografică a ales Craiova pentru o investiție de peste 5 milioane de euro.  Plec cu o impresie foarte bună pentru că am văzut și ce calitate are imaginea,  sunetul și scaunele de piele. Totul miroase a nou, este foarte frumos, sperăm să  fie și păstrat în aceleași condiții. Iată că la un an de zile după ce s-a deschis acest  mall putem spune că avem și cinematografe de calitatea acestui centru  comercial. Eu am spus-o, de fiecare dată, că mall-ul Promenada a mai ridicat  orașul cu o treaptă. Cred că și acest cinematograf vine foarte bine să completeze  acest mall într-adevăr foarte frumos și le urez să aibă cât mai mulți clienți … Eu  cu siguranță o să fiu unul dintre ei”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.  

Primarul Craiovei a avut ocazia să viziteze sălile Cineplexx Craiova, apreciind  investiția holdingului austriac și calitatea infrastructurii cinematografului. Edilul  capitalei Olteniei a urmărit mai multe trailere în cea mai mare sală a  cinematografului, fiind impresionată de experiența cinematografică oferită de  Cineplexx Craiova. 

Cineplexx Craiova este echipat cu cele mai avansate tehnologii din industria  cinematografică, sistem de sunet tridimensional Dolby Atmos și tehnologie de  proiecție laser, ce asigură imagini extrem de clare, culori vibrante și un contrast  superior.

“Pentru noi, Craiova este un oraș foarte important și ne bucurăm să fim aici.  Alegem mall-urile pentru că foarte importantă este infrastructura și existența  unui spațiu comercial în care oamenii se întâlnesc și pentru a se distra, printre  altele. Dorim să aducem un plus de valoare experienței trăite în cinematograf, să  aducem oameni special în mall-uri, dar și să-i preluăm pe cei din mall și să le  arătăm o astfel de experiență de divertisment. Este foarte important pentru noi  să aducem oameni să vadă cât de drăguț este să vii la cinema. Suntem conștienți  de impactul pe care îl putem avea în comunitate și ne dorim să fim un partener  activ în continuare. Sperăm că donația de astăzi va aduce un zâmbet pe fețele  copiilor beneficiari și le va oferi un început de școală mai bun”, a declarat  Christof Papousek, Managing Partner Cineplexx International.  

Cineplexx este unul dintre cei mai importanți operatori de cinematografe din  Europa Centrală și de Est, cu o experiență de peste 50 de ani în industrie. 

Compania operează în prezent 67 de cinematografe în 12 țări: Austria, Slovenia,  Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia  de Nord, Grecia, Italia și România. La aproximativ 5 ani de la intrarea pe piața  românească, Cineplexx deține deja șase locații – Băneasa, Titan, Satu Mare,  Sibiu, Târgu Mureș și Craiova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *