ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, cuvânt la începutul Anului şcolar 2024-2025 

0
  1. Cuvânt la începutul Anului şcolar 2024-2025 
  2. (09 septembrie 2024)

Doamnelor şi domnilor profesori, dragi părinți și elevi,

În fiecare an, Biserica noastră Ortodoxă prăznuiește în luna septembrie începutul anului bisericesc, un început al timpului liturgic în care omul este chemat să tindă spre descoperirea adevărului, prin rugăciune și Sfânta Liturghie. Căci în cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a Mântuitorului Hristos sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei[1].

Tot în luna septembrie are loc în școlile din ţara noastră deschiderea noului an de învățământ, începutul cursurilor spre dobândirea cunoştinţelor de către tinerii noştri prin educaţia oferită de învățătorii și profesorii lor. Pentru această lucrare Biserica și şcoala se unesc într-o singură inimă propunându-și educarea și formarea bunilor creștini și a specialiștilor de mâine prin cultivarea valorilor autentice tradiţionale ale poporului nostru.

Doamnelor şi domnilor profesori,

Aveţi în fața dumneavoastră nu numai viitorul unei generaţii, ci și pe al nostru, al tuturor. De pregătirea de astăzi a tinerilor depind bunăstarea spirituală şi materială de mâine. În acest context formarea sufletească şi instruirea didactică a elevilor sunt legate de misiunea plină de responsabilităţi, pe care trebuie să v-o asumați al cărei rod privește nu doar prezentul, ci și viitorul nostru.

Avem încredere deplină în capacitatea dumneavoastră profesională de a depăşi greutăţile, cunoaştem dăruirea de care daţi dovadă în îndeplinirea sarcinilor şi vă încredinţăm de întregul nostru sprijin sufletesc și material. Mitropolia Olteniei vine în sprijinul dumneavoastră şi al elevilor prin programele sale educative, sociale și filantropice, prin profesorii de religie din judeţele Olteniei, care sunt implicaţi în proiecte de anvergură destinate atât elevilor, cât şi cadrelor didactice din întreaga ţară. Corpul profesoral din Mitropolia noastră este unul de elită, iar rezultatele înregistrate în domeniul educaţiei de către profesorii şi elevii din unităţile de învăţământ din Oltenia sunt mândria întregii regiuni şi sunt dovedite de numeroasele premii obţinute la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale.

Iubiţi dascăli, vă îndemnăm să păstraţi în sufletele voastre modelul Pedagogului desăvârşit, Mântuitorul Hristos, şi să fiţi pentru elevii dumneavoastră modele de urmat, transmiţând, pe lângă cunoştinţe şi căldura sufletească, purtarea de grijă şi iubirea de Dumnezeu.

Iubiţi părinţi, preaiubiți frați și surori în Hristos,

Desigur, educarea copiilor începe în familie. Primele bune deprinderi se formează acasă în mijlocul celor apropiaţi, de aceea, datoria părinţilor este să-şi crească copiii în iubirea de Dumnezeu şi de semeni, având frică și evlavie față de cele sfinte, căci frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii[2]. Dorinţa de a face bine, de a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, sădită de la cele mai fragede vârste în inima copiilor, vor da roade mai târziu, aceştia crescând puternici şi sănătoşi asemenea mlădiţelor crescute din via cea rodnică[3]. În același timp, nu suntem datori doar să îi educăm pe cei tineri, ci și să urmăm curăției lor. Mântuitorul Hristos ne cere să avem smerenia pruncilor pentru a intra în Împărăţia Cerurilor, puritatea şi curăţia lor sufletească. Să ne amintim, așadar, că toţi suntem copiii Tatălui ceresc şi aşa cum cerem ascultare de la copiii noştri şi noi suntem datori să ascultăm poruncile Domnului şi să creştem pe calea adevărului, binelui și frumosului.

Iubiţi elevi, dragi copii și tineri,

Începeţi astăzi o nouă etapă de pregătire alături de colegii şi dascălii voştri. Un nou an şcolar înseamnă un pas pe care îl faceţi pe cale formării voastre profesionale şi sufleteşti. Sunt convins că toți știți că doar un om educat va avea capacitatea să găsească soluțiile la întrebările și la provocările societății de astăzi. Fără îndoială, Şcoala este mediul în care, pe lângă dobândirea de noi cunoştinţe, relaţiile sociale se bazează pe prietenie și solidaritate care ne oferă experiențe din cele mai diverse. Ca să fiți întotdeauna pregătiți pentru aceste confruntări Vă îndemnăm să aveţi mereu în suflet iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Să învățați poruncile Domnului şi să aprofundați învăţătura părinţilor Bisericii pentru a depăşi greutăţile inerente lumii în care trăim, devenind  un exemplu pentru cei din jurul vostru. Dorința de cunoaştere, specifică tinerilor, trebuie canalizată spre îmbogățirea minții, folosindu-vă de îndrumările învățătorilor și profesorilor voștri. E bine să aveți mereu în minte cuvintele Sfântul Apostol Pavel: Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine[4]. Păşiţi, așadar, cu nădejde şi curaj în noul an şcolar, păstrând totdeauna în sufletele voastre îndemnul Mântuitorului: „cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor[5].

Vă dorim tuturor, profesori, învățători și elevi succes în noul an şcolar! Fie ca Bunul Dumnezeu, cel în Preasfânta Treime lăudat, să reverse asupra dumneavoastră Duhul înţelepciunii și să vă deschidă şi să vă lumineze mintea spre primirea învăţăturilor cele bune!

Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos și Maicii Sale să vă înțelepțească și să vă dea putere şi cunoaștere spre slava lui Dumnezeu şi a Sfintei Sale Biserici! Amin!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt către Domnul,

† Dr. IRINEU

Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

[1] Coloseni 2.2,3. 

[2] Pilde 1.7. 

[3] Ioan 15.1.


[4] 1 Corinteni 6.12. 

[5] Matei 5, 19.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *