8 medalii pentru România la FIS Roller Ski Cup, dintre care 2 de aur pentru Paul Pepene și Gabriel Cojocaru!
Sportivii români au câștigat opt medalii, dintre care două de aur, la competiția internațională FIS Roller Ski Cup, care a avut loc în perioada 19-21 iulie la baza sportivă de pe Valea Râșnoavei – Predeal. La evenimentul organizat de Federația Română de Schi Biatlon, în parteneriat cu Primăria Predeal, au participat sportivi din România, Ungaria, Portugalia, Israel și Ecuador.
România a fost reprezentată de sportivide elită, pregătiți să concureze pentru calificarea la competițiile majore din sezonul preolimpic 2024-2025.
În prima zi, competitorii s-au întrecut pe distanța de 5 km clasic feminin și 10 km clasic masculin, iar, în cea de-a doua zi, au continuat în probele de 10 km liber atât la masculin, cât și la feminin.
“Odată cu acest sezon de vară a început și perioada de calificare pentru Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 de la Cortina – Milano, punctele acumulate atât în competițiile de vară, cât și cele de iarnă, fiind luate în calcul în vederea calificării”, declară Puiu Gaspar, Secretar General al Federației Române de Schi-Biatlon.
Sâmbătă, 20 iulie, sportivii s-au întrecut în probele de Interval Start – Clasic, feminin (5 km) și masculin (10 km).
La feminin, podiumul a fost ocupat de: Lara Vanda Lackzo (Ungaria) – Locul 1, Delia Ioana Reit (România) – Locul 2 și Sara Ponya (Ungaria) – Locul 3, în vreme ce la masculin au urcat pe podium: Paul Constantin Pepene (România) – Locul 1, Gabriel Cojocaru (România)- Locul 2 și Florin Robert Dolhascu (România) – Locul 3.
Duminică, 21 iulie, competiția a continuat cu probele de 10 km Interval Start – Liber, feminin și masculin.
În proba fetelor, pe podium au urcat sportivele: Lara Vanda Lackzo (Ungaria) – Locul 1, Sara Ponya (Ungaria) – Locul 2 și Delia Ioana Reit (România) – Locul 3. La masculin, podiumul a fost din nou compus din sportivi români: Gabriel Cojocaru (România). Locul 1, Paul Constantin Pepene (România)- Locul 2 și Florin Robert Dolhascu (România) – Locul 3.
Juriul competiției a fost alcătuit dinPuiu Gaspar, Sorin Ioan Ciobanu, Ștefan Urs, Nicoleta Tudoran, Valentin Tret și Florin Ercus.În cadrul ședinței tehnice desfășurată vineri, 19 iulie, delegatul tehnic, Gjoko Dineski,din Macedonia de Nord, a mulțumit Federației Române de Schi Biatlon pentru condițiile oferite și pentru organizarea competiției.
“Suntem extrem de mândri de performanțele obținute de sportivii noștri. Această competiție nu doar că ne oferă o oportunitate excelentă de a evalua nivelul actual al sportivilor în context internațional, dar contribuie și la acumularea de puncte valoroase pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2026. Mulțumim tuturor participanților, Primăriei Predeal pentru organizarea acestui eveniment de succes și Gravity Sportswear ca sponsor al competiției”, declară Puiu Gaspar, Secretar General al Federației Române de Schi-Biatlon.