Muzeul Cărții și Exilului Românesc, în parteneriat cu Asociația ANTER, organizează miercuri, 24 iulie 2024, atelierul Art Craft
Muzeul Cărții și Exilului Românesc, în parteneriat cu Asociația ANTER, organizează miercuri, 24 iulie 2024, atelierul Art Craft.
Art Craft este un atelier cu intrare liberă, fiind invitați să participe toți copiii interesați, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.
Atelierul va fi susținut de către voluntarii înscriși în proiect, din România, Italia, Turcia, Iordania și Spania și se va desfășura începând cu ora 10.00, în sala multimedia, aflată la mansarda instituției.
Acțiunea este organizată în cadrul proiectului UNITY, un proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin programul „Corpul European de Solidaritate”, la care participă România, Italia, Turcia, Iordania și Spania. Proiectul se desfășoară în perioada 30 iunie-6 august 2024 și are ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța comunității, implicarea în situația refugiaților, cât si a copiilor/tinerilor cu posibilități reduse.
Pe durata derulării proiectului, voluntarii vor organiza diferite ateliere de creație, activități de tip tabără de vară – jocurile copilăriei din țările voluntarilor participanți, evenimente publice, expoziții, activități de promovare online/offline.
Biroul de presă al Muzeului Cărții și Exilului Românesc