Teatrul Colibri Craiova: stagiune estivală cu teatru, proiecții de film și spectacole folclorice
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova completează Stagiunea estivală 2024 cu spectacolele Secției Folclor „ׅMaria Tănase“ și proiecțiile de filme în aer liber din cadrul proiectului „Urban movie“ al Compartimentului Casa de Cultură „Traian Demetrescu“.
În luna iulie, Teatrul Colibri deschide „Cutia cu povești“ în Parcul „Nicolae Romanescu“ – zona Foișor, teatru la cutie / lambe-lambe / pentru o persoană, cu o durată de 5 minute, adaptare după „Pomul cel darnic“ de Shel Silverstein, o creație de Geo Dinescu și Marin Fagu. Spectacolul „Cutia cu povești“ va putea fi văzut miercuri – 24 iulie și joi – 25 iulie, între orele 19:00 – 20:00.
Sub genericul Miercurea populară, în serile de 3, 10, 17 și 24 iulie, craiovenii sunt așteptați la Teatrul de vară din Parcul „Nicolae Romanescu“, între orele 21:00 – 22:00, la spectacolele susținute de artiștii Secției Folclor „ׅMaria Tănase“: „Vară cu cântec“ (3 iulie), „Mândru-i plaiul oltenesc“ (10 iulie), „Ca la noi, ca la olteni“ (17 iulie), „Să petrecem oltenește“ (24 iulie).
Cinefilii se vor bucura în Fantasy Park și în Piața Frații Buzești de filmele din cadrul proiectului „Urban movie“ derulat de Compartimentul Casa de Cultură „Traian Demetrescu“. Programul proiecțiilor în aer liber este următorul: în Fantasy Park, ora 20:30 – „Digion adventure“ – anime (5 iulie) și „Vulpea și iepurașul salvează pădurea“ – avanpremieră (6 iulie), iar în Piața Frații Buzești, ora 20:30: „Scenariu de vis“ (12 iulie) și „Zile perfecte“ (13 iulie).
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova va închide stagiunea estivală cu Festivalul „Puppets Occupy Street“ – Steampunk Edition 2024, care se va desfășura în perioada 25 august – 1 septembrie.