AJOFM Dolj, informaţii utile absolvenţilor promoţiei 2024
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj informează absolvenţii promoţiei 2024 că, în termen de 60 zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de AJOFM Dolj în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ care se înregistrează în evidenţa agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au domiciliul, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime).
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţa agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:
- cerere luare în evidență;
- actul de identitate;
- diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
- Curriculum Vitae;
- declarație pe proprie răspundere- privind starea de sănătate;
- acord de utilizare a datelor cu caracter personal.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul deBacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolviriistudiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare.
Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire, este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii indemnizației de șomaj în cazul în care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în termenul menționat.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o
indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea
indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare.
Alte informații privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro/ AJOFM DOLJ și pot fi accesate în secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj și venituri de completare.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj