Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 9 mai 2024
- PROIECTE ÎN ANALIZĂ
- HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024-2028(PRIMĂ LECTURĂ)
- ORDONANȚE DE URGENȚĂ
- ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al munițiilor
Actul normativ prevede modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor în sensul punerii în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 78/2024 ce a declarat neconstituționale două dispoziții ce vizează condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele solicitante în vederea acordării autorizației de procurare a armelor letale, respectiv neletale, și anume nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție.
Având în vedere nivelul deosebit de ridicat de risc asupra vieții și pentru asigurarea securității ordinii publice, persoanelor inculpate pentru fapte penale săvârșite cu intenție, li se interzice dreptul de a procura sau deține arme, precum și prelungirea valabilității permisului de armă.
- ORDONANȚA DE URGENȚĂ privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Guvernul a aprobat o serie de măsuri necesare pentru finalizarea, în bune condiții, a finanțării unor proiecte susținute din fonduri externe nerambursabile și a ordonatorilor de credite.
Potrivit actului normativ, ordonatorii principali de credite vor disponibiliza la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în termen de o zi de la solicitarea Ministerului Finanțelor, credite de angajament și credite bugetare reținute în proporție de 10%, conform Legii 500/2002 privind finanțele publice locale.
De asemenea, se creează cadrul legal ca din fondurile prevăzute la titlurile aferente proiectelor cu finanțare externă să poată fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului economiile înregistrate în cursul exercițiului bugetar. O altă modificare constă în posibilitatea virării de credite de angajament și credite bugetare neutilizabile între titluri ale proiectelor cu finanțare externă.
- HOTĂRÂRI DE GUVERN
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru unele unități administrativ-teritoriale.
Executivul a aprobat alocarea unor fonduri în regim de urgență pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova.
Astfel, pentru orașul Slănic (jud. Prahova), a fost alocată suma de 12 milioane de lei pentru realizarea unor rapoarte, studii și expertize de punere în siguranță și de monitorizare a zonei afectate de alunecările de teren produse în data de 25 aprilie. Fondurile vor veni și în sprijinul persoanelor evacuate din locuințele din zona de risc, cărora li se va asigura cazare. De asemenea, vor fi realizate lucrări de intervenție în regim de urgență.
Prin același act normativ s-au alocat 4 milioane de lei pentru comuna Buceș (jud. Hunedoara). Fondurile sunt necesare pentru plata unor cheltuieli curente și de capital și continuarea desfășurării activității.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea pe anul 2024 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 354/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Autostrada de centură Bucureşti, sector Centura Sud km 52 + 770-km 100 + 900”, pe raza localităților Glina, Cernica, Popești-Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni şi Ciorogârla din judeţul Ilfov
Se suplimentează, pe anul 2024, cu 13,4 milioane lei suma destinată despăgubirilor aferente imobilelor proprietate privată aflate pe traseul șoselei de centură a Bucureștiului. Fondurile se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1134/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes national “Autostrada Sibiu-Piteşti”-Secţiunea 5 Curtea de Argeş-Piteşti, aflate pe raza localităţilor Budeasa, Curtea de Argeş, Mălureni şi municipiul Piteşti, din judeţulArgeş
Executivul a aprobat restituirea sumei de 780.704,51 lei, sumă rămasă disponibilă după recepționarea de către ANCPI/OCPI a documentațiilor cadastrale individuale, pentru un număr de 166 de imobile supuse exproprierii. Imobilele au suferit modificări în ceea ce privește suprafața expropriată, categoria de folosință și poziționarea față de localitate.
Suma va fi restituită la bugetul de stat, în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea plăţiicontribuţiilor financiare voluntare ale României la unele proiecte şi programe ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
Hotărâre privind aprobarea plății contribuțiilor financiare voluntare ale României la unele proiecte și programe ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
Hotărârea stabilește plata unor contribuții financiare voluntare ale României la OCDE. Prima, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 350.000 de euro, este destinată cofinanțării implementării Parteneriatului OCDE-Africa, iar a doua, echivalentul în lei a 200.000 de euro, este pentru finanțarea implementării Programului de țară OCDE-Ucraina. Contravaloarea, în lei, a acestor sume, se suportă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. MF 159287 aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne, ca urmare a reevaluării
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General de Aviaţie, ca urmare a reevaluării
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Ministerului Afacerilor Interne -Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Delta” al judeţului Tulcea, respectiv în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţuluiMehedinţi
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Porolissum” al Judeţului Sălaj, ca urmare a reevaluării, trecerea unei construcţii din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, precum şi actualizarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unor imobile situate în municipiul Deva, judeţul Hunedoara, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestora în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru completarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unei părţi din imobilul 568 din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Iaşi, judeţulIaşi, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Companiei Naţionale ,,Romtehnica” – S.A., aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţiapopulaţiei afectate de incendiul produs în judeţul Harghita
Guvernul a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, de ajutoare umanitare interne de urgență, în valoare de 62.724 lei (fără TVA), persoanelor afectate și pentru reconstrucția locuințelor acestora distruse de incendiul produs în comuna Plăieșii de Jos, județul Harghita.
Ajutoarele, constând în materiale de construcții – oțel beton, cărămidă, lemn, țiglă ceramică – vor fi scoase din rezervele de stat și distribuite de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Harghita.
În urma incendiului care a avut loc în comuna Plăieșii de Jos, în luna februarie, au fost distruse în totalitate locuințele a patru familii, fiind afectați cei 17 membri ai acestor familii.
Fondurile necesare reîntregirii stocurilor rezervelor de stat se asigură prin bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în limita sumei de 74.641 lei (inclusiv TVA).
- HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru Educația Continuă a Adulților 2024 – 2030
Strategia aprobată de Executiv are în vedere activități de învățare (formală, non-formală și informală), atât cu caracter general, cât și cu caracter vocațional. În acest mod pot fi îmbunătățite perspectivele de angajare, dezvoltarea personală și profesională și achiziția de competențe. Pentru 2030, România și-a stabilit ca obiectiv o rată de 17,4% de participare a adulților (25-64 ani) la învățarea pe tot parcursul vieții. Acest procent este de trei ori mai mare decât rata de participare înregistrată în 2022, respectiv 5,4%.
Acest tip de educație este deschis oricărei persoane care dorește să dobândească, să-și actualizeze, să-şi finalizeze sau să-şi extindă capacitățile, cunoștințele, abilitățile, aptitudinile şi competențele, pentru dezvoltarea personală şi profesională, în cadrul unor diverse tipuri de instituții de educație formală și non-formală.
Ministerul Educațieiva conlucra cu instituțiile/organizațiile responsabile și/sau interesate de implementarea strategiei (autorități publice centrale și locale, societatea civilă, ONG-uri, mass-media, companii private etc.). De exemplu, ministerul Educației va colabora cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru obiectivele complementare cu inițiativele acestuia din urmă.
De asemenea, are responsabilitatea furnizării de date și informații cantitative și calitative inclusiv prin intermediul instituțiilor aflate în coordonare/subordonare, cu privire la atingerea obiectivelor Strategiei, colaborând permanent și asigurând transparență, pentru evidențierea impactului acțiunilor întreprinse în facilitarea implementării strategiei.
Strategia națională privind educația continuă a adulților 2024-2030 implică activități ce vor fi finanțate conform prevederilor legale și în limitele strategiei fiscal-bugetare în vigoare.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Regulamentului privind accesarea şi implementarea mecanismului de asistenţă internațională prin intermediul Reţelei de asistenţăşi răspuns la urgenţă nucleară sau radiologică (RANET- ResponseAssistanceNetwork)
Actul normativ are drept scop reglementarea implementării mecanismului RANET la nivel național, atât pentru solicitarea, cât și pentru acordarea de asistență internațională în caz de accident nuclear sau urgență radiologică.
Scopul RANET este de a facilita o coordonare promptă a resurselor la nivel internațional și de a permite intervenția eficientă în cazul unei cereri de asistență, în situația producerii unui accident nuclear sever sau a unei urgențe radiologice.
Prin semnarea Decretului nr. 223 din 11.05.1990, România a aderat la Convenția cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear și la Convenția cu privire la asistența în caz de accident nuclear sau urgență radiologică adoptate în cadrul Agenției Internaționale pentru Energia Atomică la Viena la 26 septembrie 1986. În conformitate cu aceste documente, fiecare stat parte și-a desemnat autoritatea competentă și punctul de contact pentru transmiterea și primirea notificărilor și a informațiilor.
- MEMORANDUMURI
- MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind activităţile lucrative ale persoanelor aflate în întreţinerea membrilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare
Memorandumul aprobat în ședința de astăzi vizează permisiunea persoanelor aflate în întreținerea misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale celor două state, România și Turcia, să exercite o activitate remunerată în statul acreditar.
Acordul definește sintagmele „membru al misiunii diplomatice sau al postului consular” și „persoană aflată în întreținere” și explică procedura de obținere a autorizației pentru prestarea activității lucrative în statul acreditar.
Acordul reglementează, de asemenea, situația în care un membru al familiei aflate în întreținere se bucură de imunitate de jurisdicție civilă, administrativă sau penală.
Acordul va intra în vigoare pentru o perioadă nedeterminată, în a 30-a zi care urmează datei primirii ultimei notificări privind îndeplinirea procedurilor legale interne, necesare pentru intrarea în vigoare a tratatului.
- MEMORANDUM cu tema: Aprobarea Programului Naţional de Reformă 2024
Guvernul a aprobat prin acest memorandum Programul Național de Reformă 2024 (PNR 2024), pe care România, ca și celelalte state membre ale Uniunii Europene, urmează să îl prezinte în atenția Comisiei Europene în cadrul exercițiului anual al Semestrului European, conform cadrului de guvernanță economică a Uniunii.
Documentul aprobat de Guvern oferă o imagine de ansamblu asupra domeniilor urmărite de România în cadrul Semestrului European, PNR 2024 fiind utilizat atât pentru a prezenta progresele din cadrul PNRR, pe baza rapoartelor bianuale, cât și pentru a reflecta măsurile întreprinse în afara cadrului PNRR prin intermediul altor instrumente pe care România le are la Dispoziție.
Măsurile și direcțiile de acțiune propuse în cadrul PNR 2024 urmăresc prioritățile-cheie cuprinse în Analiza Anuală pentru 2024 privind Creșterea Durabilă propusă de Comisie și andosată de liderii europeni, fiind abordate aspecte privind dubla tranziție – ecologică și digitală, dimensiunea socială a politicilor, precum și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD).
De menționat printre aceste măsuri consolidarea fiscal-bugetară, susținerea mediului de afaceri prin programe precum schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, măsuri care să ușureze povara fiscală, gestionarea eficientă a investițiilor publice și o promovare mai activă a parteneriatelor public-private. O altă direcție de acțiune este îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor, prin continuarea procesului de reformă și modernizare a administrației fiscale. Dezvoltarea infrastructurii de transport rămâne o prioritate a Guvernului. Investițiile sunt orientate către dezvoltarea unei infrastructuri moderne, sigure și durabile, prioritățile fiind stabilite prin Masterplanul general de transport al României.
Semestrul European, procesul anual de coordonare a politicilor economice și sociale la nivelul UE, se desfășoară în continuare în complementaritate cu implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) și, implicit, a Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență.
Programul Național de Reformă 2024 al României a fost elaborat de către Ministerul Afacerilor Externe, în calitatea sa de coordonator național al Semestrului European, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care urmărește punerea în practică a PNRR.
Forma integrată a PNR 2024 a fost elaborată pe baza contribuțiilor primite de la autoritățile publice de la nivel central cu responsabilități în domeniile vizate de Semestrul European și pe baza orientărilor transmise de Comisia Europeană în decembrie 2023, fiind structurat conform celor șase piloni ai domeniului de aplicare a Mecanismului de Redresare și Reziliență.
- MEMORANDUM cu tema: Investiţia 11. Implementarea unei scheme de sprijinire a utilizării serviciilor de comunicaţii prin diferite tipuri de instrumente pentru beneficiari, cu accent pe zonele albe. – Obiectivul: Măsuri pentru sprijinirea implementării investiţiei de asigurare a accesului la internet de foarte mare viteză în zonele în care piaţa nu poate furniza aceste servicii pe cont propriu
La propunerea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), Executivul a aprobat, printr-un memorandum, o serie de măsuri pentru a asigura acoperirea accesului la internet de foarte mare viteză în comunități din țară unde nu există internet sau rețelele fixe/mobile sunt insuficiente, inclusiv în zonele defavorizate. Aceste măsuri sunt menite să sprijine implementarea la nivel național a Investiției 11 – ”Implementarea unei scheme de sprijinire a utilizării serviciilor de comunicații prin diferite tipuri de instrumente pentru beneficiari, cu accent pe zonele albe”, cu respectarea țintei și în termenul stabilit prin PNRR (T4 2025).
Investiția prevede alocarea a 94 de milioane de euro pentru dezvoltarea conexiunilor de internet de mare viteză în cel puțin 945 de localități din țară. Viteza minimă va fi de cel puțin 100 Mbps, cu posibilitatea creșterii acesteia în viitor, iar rețelele vor fi FTTB/H și/sau 5G. Ghidul solicitantului a fost publicat pe site-ul MCID în 26 aprilie, împreună cu toate condițiile de finanțare, urmând ca apelul investiției să fie deschis pentru depunerea aplicațiilor în platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro începând cu data de 26 iunie 2024, pentru o perioadă de 30 de zile.
Printre măsurile propuse, se numără crearea unui proces de implicare a administrației publice centrale și locale în implementarea investiției prin acordarea cu prioritate a autorizațiilor necesare pentru instalațiile și construcțiile speciale.
De asemenea, se va monitoriza intens termenele de realizare a conectării la rețeaua electrică națională a echipamentelor pentru conectarea rețelelor de comunicații în cele 945 de sate.
În plus, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) va achiziționa expertiză tehnică de specialitate de către pentru verificarea documentelor specifice în conformitate cu obiectivele apelului de proiecte și pentru a asigura o evaluare de calitate.
Aceste măsuri sunt esențiale pentru a reduce decalajele în materie de conectivitate între mediul urban si rural, oferind locuitorilor acces la aceleași servicii și oportunități ca și în zonele urbane.
- MEMORANDUM cu tema: Participarea României la al doilea ciclu al Programului OCDE de evaluare internaţională a competenţeloradulţilor (PIAAC) 2024 – 2029
Guvernul a aprobat participarea României la cel de-a doilea ciclu al Programului de evaluare internațională a competențelor adulților (PIAAC) 2024-2029, program ce reprezintă una dintre principalele evaluări în domeniul educației și formării dezvoltat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Ministrul Educației și ministrul Muncii vor transmite către OCDE scrisoarea de confirmare în acest sens, iar implementarea activităților PIAAC 2024-2029 va fi aprobată prin hotărâre a Executivului.
Programul pentru evaluarea internațională a competențelor adulților (PIAAC), numit și „PISA al adulților”, este organizat de către OCDE o dată la zece ani, cu scopul de a evalua competențele existente pe piața muncii în rândul populației cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani. PIAAC reprezintă o sursă importantă de date privind capacitatea persoanelor adulte de a citi, de a calcula și de a rezolva probleme, dar și de utilizare a competențelor aferente în familie, la muncă, în societate.
Până în prezent, PIAAC a avut două module. Primul s-a desfășurat în perioada 2008-2019, având trei runde de testare, cu participarea a 40 de țări. Al doilea modul al PIAAC a început în 2018, prima rundă de colectare a informațiilor desfășurându-se în perioada 2018- 2023, și a fost implementat în 32 de țări; a doua rundă de testare în cadrul celui de-al doilea modul va avea loc în perioada 2024-2029.
- PUNCTE DE VEDERE
- PUNCT DE VEDERE cu privire la 9 iniţiative legislative
Punctele de vedere au fost aprobate.
- INFORMĂRI
- INFORMARE privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administrației publice locale din anul 2024 – 7 mai 2024
Potrivit informării prezentate de Ministerul Afacerilor Interne, la nivel instituțional, au continuat discuțiile pentru stabilirea detaliilor tehnice privind interconectarea sistemului informatic de management al evenimentelor de ordine publică cu cel de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
Pentru asigurarea resurselor financiare, MAI a făcut modificări bugetare și a efectuat deschideri de credite conform solicitărilor transmise de ordonatorii principali de credite.
Ministerul Afacerilor Externe a centralizat informațiile cu privire la secțiile de votare organizate în străinătate, a verificat starea de funcționarea a echipamentelor de monitorizare video și a continuat pregătirile pentru buna organizare a scrutinului în secțiile de votare din afara granițelor.
La nivelul tuturor instituțiilor statului au fost continuate demersurile pentru asigurarea materialelor necesare votării – buletine de vot, timbre autocolante și ștampile cu mențiunea ”VOTAT”.
Ministerul Afacerilor Interne va continua să monitorizeze demersurile instituționale pentru realizarea acțiunilor de pregătire a procesului electoral, potrivit calendarului aprobat de Guvern.