Candidaţii PNL la funcţiile de Primar al Municipiului Craiova şi de Preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj și-au depus candidaturile

0

La Biroul Electoral de Circumscripție Județeană, a fost depusă candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj, în persoana domnului Nicușor Roșca, precum și lista de candidați pentru Consiliul Județean Dolj.

La Biroul Electoral Municipal de Circumscripție, a fost depusă candidatura pentru  funcția de primar al Municipiului Craiova în persoana domnului Nicolae Giugea, precum și lista de candidați pentru Consiliul Local Municipal Craiova.

Ulterior depunerii dosarelor de candidatură, Nicolae Giugea, Nicușor Roșca, alături de preşedintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica, au susţinut declaraţii de presă.

Deputatul Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj: ”Astăzi am depus candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Craiova în persoana domnului profesor  Nicolae Giugea şi candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj în persoana domnului Nicuşor Roşca. Venim în fața dumneavoastră cu doi colegi cu experiență, doi oameni care cred în schimbarea în bine atât la nivelul municipiului Craiova, cât și la nivelul județului Dolj. Venim împreună cu două echipe bine pregătite, formate din profesioniști, avocați, profesori, economiști, ingineri, oameni care au demonstrat în cariera profesională. Avem convingerea că doljenii şi craiovenii vor dori această schimbare. Vreau să mulțumesc tuturor craiovenilor și doljenilor pentru că ne-au susținut în număr foarte mare. Domnul Nicolae Giugea a depus lista de candidați cu 10.000 de semnături de susținere din partea craiovenilor, iar domnul Nicuşor Roșca a depus lista de candidați cu 30.000 de semnături de susținere din partea doljenilor. Țin să mulțumesc echipelor de campanie care s-au implicat în strângerea acestor semnături. Pornim cu gândul de a câștiga aceste alegeri atât pentru Primăria Municipiului Craiova cât și pentru Consiliul Județean Dolj. ”

Nicolae Giugea, candidatul PNL pentru Primăria Municipiului Craiova: ”Suntem pregătiți pentru o campanie dificilă, pentru că PSD-ul nu a avut niciodată un comportament corect. Dar știm că pe 9 iunie victoria va fi a noastră. Craiovenii s-au săturat de amatorismul actualei administrații! Noi venim în fața craiovenilor cu proiecte concrete, cu surse de finanțare și cu termene exacte. Mulțumesc conducerii PNL Dolj, colegilor mei care se află pe lista de consilieri locali, precum și echipei de campanie pentru efortul pe care îl depune. Pe 9 iunie vă aștept la vot și pe 10 iunie la Primărie!”

Nicușor Roșca, candidatul PNL Dolj pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj a declarat: ”Astăzi mi-am depus candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj. Pornim cu încredere în această competiție, suntem încrezători și determinați să câștigăm alegerile locale. Dorim să construim o administrație corectă, eficientă, responsabilă pentru dezvoltarea județului nostru. Îmi doresc să pot conta pe susținerea doljenilor și vreau să-i asigur că voi face tot ce-mi stă în putință pentru a onora încrederea acordată. Împreună cu întreaga mea echipă și alături de colegii de la municipiu, conduși de profesorul Nicolae Giugea, vom câștiga alegerile din data de 9 iunie. Doljul și Craiova vor avea o conducere liberală”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *