Solomon, dintre cinci pesediști la prezidiu: În Dolj nu mai găsești 3-4 caractere!

0

“Candidaturi multe, caractere puține”, acesta pare a fi tristul slogan sub care se vor derula alegerile din acest an. Cel puțin dacă e să ne luăm după social democratul Antonie Solomon, care și-a prezentat descurajanta concluzie la conferința de presă organizată de PSD Dolj după depunerea la BEJ a candidaturilor pentru Consiliul județean. Am rămas cu maximum trei – patru caractere in județul Dolj, a spus Solomon, înainte de a-l sfătui pe Cosmin Vasile, candidatul PSD la șefia consiliului județean să fie atent la cei care mimează munca și prietenia, la acest capitol incluzând -se și pe sine, chiar daca, spune el, nu mai are ambiții specifice maimuțelor.

„Ce bine e să te întorci acasă! Am sentimentul împlinirii sufletești. Au fost 20 de ani de rătăcire. Dacă Moise și-a condus poporul 40 de ani prin deșert, așa și eu am rătăcit 20 de ani, cu un băț în mână, ca să mă întorc în PSD și îi mulțumesc domnului președinte Claudiu Manda, că mi-a oferit acest prilej. Domnul președinte, vă spun că în Dolj, și nu numai în Dolj, în toată țara, nu mai găsești trei-patru caractere. Deci s-a diminuat stocul de caracrtere. Unul dintre ele e Cosmin Vasile. Deci, mi-a plăcut foarte mult. Dar ce vreau să-i spun: să nu facă greșelile pe care le-am făcut eu. Sunt unii care mai mimează munca, mai mimează prietenia. Nici pe mine nu trebuie să mă consideri prieten, să știi, chiar dacă am o vârstă și nu mai am diverse ambiții, specifice maimuțelor. El are un singur prieten: domnul Claudiu Manda”.

De menționat că ex-primarul Craiovei a rostit cugetarea despre cele trei-patru caractere maximum disponibile per județ din mijlocul a cinci pesedistii care îl însoțeau la prezidiu. Asta dacă nu ținem cont de restul de peste 30 de candidați la CJ , tot social-democrați, prezenți în sală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *