GJMB Craiova: O nouă întâlnire a jandarmilor cu elevii
Astăzi am fost prezenți la Școala Gimnazială Țînțăreni din județul Gorj, alături de elevii claselor V-VIII.
În cadrul proiectului ,, Școala în siguranță ” am desfășurat activități preventive ce au vizat reducerea violenței școlare, încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar sau social, dar și despre riscurile și urmările consumului de substanțe psihoactive sau alcool.
Copiii au fost încântați să afle ce pot face atunci când se confruntă cu o situație de genul celor prezentate de jandarmi.
Activitățile de acest tip vor continua pe tot parcursul anului școlar, siguranța elevilor în școli reprezentând o prioritate a Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.