Poșta Română: Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, așa cum ne-am asumat angajamentul!

0
posta,masini (1)

București, 31 martie 2024: Conducerea Companiei Naționale „Poșta
Română” a luat astăzi la cunoștință de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poștali
din România de a declanșa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve
generale în data de 01.04.2024.
Compania Națională „Poșta Română” a pus la dispoziția salariaților toate
posibilitățile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de
muncă. Compania a solicitat medierea, însă reprezentanții SLPR au refuzat acest lucru. În
contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania
Națională „Poșta Română” și SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanșarea
grevei generale a unei părți a angajaților, Poșta Română face următoarele precizări:

  1. Compania Națională „Poșta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor
    prevederilor contractuale și legale a trimiterilor și drepturilor sociale pentru toți clienții, iar
    o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toți clienții, partenerii și instituțiile bancare
    de stabilitatea și funcționalitatea serviciilor, precum și de soliditatea politicilor de
    management aflate în curs.
    Precizăm că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Națională
    „Poșta Română” a luat toate măsurile pentru depășirea acestuia.
    Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin
    intermediul Companiei Naționale „Poșta Română” că nu va exista nicio persoană care să
    nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi
    livrate la timp, până pe 15 APRILIE, așa cum ne-am asumat angajamentul!
  2. Compania Națională „Poșta Română” precizează că majoritatea covârșitoare, peste
    80% dintre salariați, își va îndeplini atribuțiile de serviciu cu profesionalism, ca și până
    acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajații
    Companiei.
    “Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toți cei peste 2 milioane de pensionari care primesc
    drepturile sociale prin intermediul Companiei Naționale „Poșta Română” că nu va exista
    nicio persoană care să nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate
    pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, așa cum ne-am angajat până
    acum! Informațiile cu privire la afectarea populației sunt false și sunt transmise cu rea-
    credință!”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.
    Compania Națională „Poșta Română” a luat toate măsurile necesare, la nivelul conducerii
    și va depune în continuare toate eforturile pentru a depăși acest conflict colectiv de
    muncă. Acum ține doar de reprezentanții SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajații
    pe care îi reprezintă!
    Comunicare și Relații Publice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *