Compania Naţională ”Poşta Română”, programul subunităților poștale din judeţele Covasna şi Harghita în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice
BUCUREŞTI, 28 martie 2024 – Compania Naţională ”Poşta Română” aduce la cunoştinţă clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale din judeţele Covasna şi Harghita va suferi modificări în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice.
Astfel, în zilele de 29 martie 2024 (Vinerea Mare), 30 martie (sâmbătă) şi 1 aprilie 2024 (luni, a doua zi a Paștelui Catolic), toate subunităţile poştale din judeţele Covasna şi Harghita, unde numărul angajaţilor de religie catolică este foarte mare, vor fi închise.
Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora prima şi a doua zi de Paşti sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare.
Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.
Tuturor celor care sărbătoresc Paștele Catolic le dorim ca Sfintele Sărbători să le aducă liniște în suflet, multe bucurii, sănătate și fericire!
Comunicare și Relații Publice