Deputat PNL Nicolae GIUGEA: Solicitări de informații privind cauzele care au determinat întârieri în implementarea proiectului ”Spital Clinic Regional de Urgență Craiova”

0

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal
ÎNTREBARE
Către: Ministrul Sănătății
Domnului Alexandru RAFILA
De la: Deputat PNL Nicolae GIUGEA
Obiectul întrebării: Solicitări de informații privind cauzele care au determinat
întârieri în implementarea proiectului ”Spital Clinic Regional de Urgență
Craiova”
Stimate domnule ministru,
Spre deosebire de spitalele regionale de urgență de mare capacitate din
municipiul Iași și municipiul Cluj-Napoca, la care în scurt timp vor demara
lucrările efective de construire, proiectul spitalului regional de urgență din
municipiul Craiova, cu o capacitate estimată de 807 paturi și 19 săli de operație,
înregistrează întârzieri nepermis de mari, generând o tot mai mare neîncredere în
rândul opiniei publice cu privire la realizarea proiectului. De asemenea, întârzierile
nejustificate pun în dificultate realizarea proiectului în termenul estimat, respectiv
finalul anului 2027.
Având în vedere faptul că Spitalul Clinic Regional de Urgență Craiova ar
deservi locuitorii din cea mai mare parte a Olteniei și că întârzirea investiției
estimată la aproximativ 750 milioane de euro poate conduce la periclitarea
finanțării, vă solicit, domnule ministru, să aduceți următoarele precizări:

  • Care sunt motivele pentru care proiectul ”Spital Clinic Regional de Urgență
    Craiova” înregistrează întârzieri și a rămas în urma proiectelor de la Iași și
    de la Cluj-Napoca?
  • Vă rog să precizați dacă autoritățile administrației publice locale, respectiv
    primăria municipiului Craiova, a emis toate avizele/autorizațiile necesare
    realizării proiectului.
  • Date fiind întârzierile mari, în ce măsură considerați că proiectul va mai fi
    finalizat la termenul estimat inițial, respectiv finalul anului 2027?
  • Când estimați că vor fi demarate lucrările de construire și dacă finanțarea
    acestora este în continuare asigurată din resurse externe
    rambursabile/nerambursabile?
    Solicit formularea răspunsului în scris.
    Cu deosebită apreciere,
    Nicolae GIUGEA
    Deputat PNL

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *