Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” marchează Ziua Olteniei printr-o serie de evenimente

0

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” marchează Ziua Olteniei printr-o serie de evenimente ce aduc în fața cititorilor tradițiile culturale, portul popular, personalitățile culturale, precum și momentele istorice importante din zona Olteniei.

Fiecare dintre secțiile Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” a pregătit pentru joi, 21 martie, și vineri, 22 martie, evenimente menite să amintească despre valorile culturale și tradiționale ale Olteniei, precum: expoziții, lansări de carte, expoziții de pictură, concurs de desene, vizionări de film, audiții muzicale și multe alte activități.

Evenimentele organizate de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” sunt următoarele:

Joi, 21 martie 2024:

●Concurs de desene – „Oltenia prin ochii copiilor”.

Elevii sunt invitați să povestească, prin desen, propria lor viziune despre olteni, regiune, tradiții, artă etc., Concursul este adresat elevilor din ciclul primar și gimnazial (clasa pregătitoare – clasa a VIII-a), iar desenele trebuie scanate și trimise până marți, 19 martie 2024, pe adresa de email: 𝙗𝙞𝙗@𝙖𝙢𝙖𝙣.𝙧𝙤.

Toate desenele trimise de copii vor fi expuse la sediul Bibliotecii, de Ziua Olteniei – de joi, 21 martie, începând cu ora 10.00, până vineri, 29 martie, iar câștigătorii concursului vor fi anunțați pe pagina de Facebook a instituției.

●09.00 – 18.00

– Expoziţie – „Portul popular oltenesc în imagini”

– Expoziţie de pictură – Cenaclul de Arte Vizuale Constantin Brâncuşi

– Expoziţie de carte – „Oltenia în imagini şi cuvinte”

– „Lada de zestre a bunicii” – expoziție de obiecte tradiționale oltenești

– Lecție deschisă „Oltenia” – cu participarea elevilor din instituțiile școlare doljene

●9.00-15.00

– Audiţii muzicale – Muzica oltenească în colecţiile Bibliotecii Aman

●10:00-12:00

– Vizionare film documentar „Drumuri de credinţă: Olt, Gorj, Vâlcea”

●14:00 -16:00 – lansare de carte

Vineri, 22 martie 2024

●09.00 – 18.00

– Expoziţie – „Portul popular oltenesc în imagini”

– Expoziţie de pictură – Cenaclul de Arte Vizuale Constantin Brâncuşi

– Expoziţie de carte – „Oltenia în imagini şi cuvinte”

– „Lada de zestre a bunicii” – expoziție de obiecte tradiționale oltenești

– Lecție deschisă „Oltenia” – cu participarea elevilor din instituțiile școlare doljene

●9.00-15.00

– Audiţii muzicale – Muzica oltenească în colecţiile Bibliotecii Aman

●10:00-12:00

– Vizionare film documentar „Drumuri de credinţă: Olt, Gorj, Vâlcea”

●10.00 – 14.00

– Oltenia Treasure Hunt – eveniment dedicat copiilor din clasele primare și gimnaziale. Indiciile vor fi ascunse în curtea și în sediul bibliotecii.

„Ne alăturăm și noi celorlalte instituții de cultură din Craiova și sărbătorim Ziua Olteniei. Pe parcursul celor două zile vom avea evenimente deosebite, la care și-au adus contribuția toate secțiile Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Colegii mei au pregătit lansări de carte, expoziții, filme de prezentare a costumelor populare din zona Olteniei și a tradițiilor acestei zone. Practic, ne sărbătorim pe noi, pe cititorii noștri, sărbătorim Oltenia”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Ziua Olteniei, sărbătorită la 21 martie, marchează data la care Tudor Vladimirescu, în timpul revoluției de la 1821, a intrat în București ținând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *