Nicolae Giugea, PNL, declaraţie politică: ”Prețurile nu scad prin decizii administrative, din pix, ci prin producție mai multă și concurență loială reală!”

0

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal
Declaraţie politică ”Prețurile nu scad prin decizii administrative, din pix, ci prin producție mai multă și concurență loială reală!”
13 martie 2024
Domnule Președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
De mai bine de doi ani, de când Rusia a invadat ilegal și ilegitim Ucraina, toată populația din Europa este afectată de creșterea prețurilor și de scăderea puterii de cumpărare a veniturilor. Statistica europeană ne spune că românii au fost cel mai greu încercați de această criză a prețurilor. Din păcate, cei chemați să ia decizii la nivel guvernamental, mai ales în privința produselor alimentare, care ocupă cel mai important loc în coșul de consum al românului, din vădită nepricepere, cred că pot micșora prețurile din pix, de la minister sau pot interzice mărcile proprii ale magazinelor, adică acele mărci mai ieftine, cumpărate de consumatorii cu venituri mai mici. Este o logică falimentară pe care au încercat-o și comuniștii și au eșuat lamentabil, deși comuniștii aveau statul prin în menghină și piață liberă nu exista.
Astăzi, când ne bucurăm de beneficiile pieței libere, singurele pârghii economice care conduc la prețuri avantajoase și calitate ridicată sunt cele consacrate de sute de ani de economiștii liberali: stimularea producției naționale, susținerea producătorilor locali și asigurarea unei concurențe corecte pe piața liberă. Pe lângă problema prețurilor, o asemenea abordare ar
face foarte mult bine balanței comerciale a României, adică am consuma cât mai multe produse românești și am importa tot mai puțin.
Stimați colegi,
Mă bucur că unele măsuri pentru stimularea producției interne au fost luate, iar altele sunt pe cale să se pună în practică. Mă bucur, de asemenea, că se fac investiții publice, însă, în sectorul agricol acestea sunt încă departe de ceea ce ne dorim. Ca să creștem producția internă și românii să aibă acces la produse ieftine și de calitate, trebuie investiții și ajutoare substanțiale, nu doar ceea ce ne dă Uniunea Europeană. De asemenea, cred că autoritățile care veghează ca în România să avem o concurență corectă, loială, ar trebui să fie mult mai active, pentru că în prea multe cazuri practicile neloiale te izbesc de la distanță.
Vă mulțumesc,
Nicolae GIUGEA
Deputat PNL

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *