Primăria Municipiului Craiova anunţă restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum, în ziua de 21.01.2024, pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele UNIVERSITATEA CRAIOVA şi FC FARUL CONSTANȚA

0

Primăria Municipiului Craiova anunţă că pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele UNIVERSITATEA CRAIOVA şi FC FARUL CONSTANȚA, care va avea loc, în ziua de 21.01.2024, pe Stadionul Ion Oblemenco, vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum.

Astfel, în data de 21.01.2024, intervalul orar 20:00 – 22:30, se va restricţiona circulaţia rutieră pe bld. Ilie Balaci, tronsonul cuprins între intersecţia cu bld. 1 Mai şi str. Gheorghe Bibescu până la intersecţia cu str. Râului.

Traficul rutier, în zona şi perioada menţionate, va fi deviat pe arterele adiacente.

Pe timpul desfășurării partidei de fotbal, între orele 20:00 – 21:45, circulația vehiculelor și a pietonilor în zona stadionului Ion Oblemenco se va desfășura normal.

Accesul în zona restricţionată va fi permis pentru autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară,  pentru autovehiculele care deţin un tichet de acces valabil, pentru riveranii care nu au alt acces către proprietate, pentru vehiculele care transportă persoane cu dizabilități, precum şi pentru autovehiculele televiziunilor care vor transmite evenimentul.

Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.

       Mulţumim pentru înţelegere!

Serviciul Imagine

Primăria Craiova

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *