Ringo Dămureanu, AUR Dolj: AUR solicită convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului pentru a identifica soluții pentru fermieri și transportatori

0
ringo

            Transportatorii și fermierii români și-au arătat nemulțumirile legate de subvenții, creșterea necontrolată a tarifelor la RCA, prețurile mari ale carburanților, creșterea taxelor și accizelor, dar și a legilor și măsurilor care îi aduc pe antreprenorii mici și mijlocii din România în pragul falimentului.

            Fermierii români au fost tratați cu indiferență, iar guvernul PSD-PNL a încurajat importul de cereale și produse alimentare din Ucraina. Împotriva lor, statul nedemocratic a folosit forțe de represiune.

            Guvernul condus de Marcel Ciolacu este incapabil să rezolve revendicările protestatarilor. Am văzut în ultimele zile doar promisiuni deșarte, sfidare și aroganță din partea miniștrilor cabinetului Ciolacu.

            De aceea, AUR a solicitat întrunirea de urgență a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru a convoca o sesiune extraordinară în cadrul căreia să fie puse pe ordinea de zi a celor două camere proiectele de lege care îi privesc pe transportatori și agricultori.

            S-au făcut sesiuni extraordinare ale celor două camere ale Parlamentului pentru tot felul de prostii dorite de Iohannis, dorite de Ciolacu, dorite de diferite grupuri de interese. Este timpul ca parlamentarii să revină din vacanță și să pună pe ordinea de zi și doleanțele românilor.

            Nu credem că această problemă trebuie lăsată să fie amânată la nesfârșit. Sunt proiecte de lege, unele aparțin AUR, altele partidelor din actuala coaliție, care trebuie dezbătute de față cu românii și în fața protestatarilor care ies în toate județele țării.

            PSD și PNL trebuie să înceteze cu atitudinea arogantă la adresa fermierilor și transportatorilor. Aceștia au fost forțați să iasă în stradă din cauza nepăsării și a bătăii de joc practicate de actualii guvernanți.

            Trebuie luate măsuri urgent, nu amânate lucrurile până când le convine lor. Problemele fermierilor și transportatorilor trebuie discutate acum, nu peste un an.

Propunerile AUR pentru soluționarea revendicărilor protestatarilor:

•          Dublarea subvențiilor la hectar pentru fermieri, corelarea sumelor cu noile realități inflaționiste și plata anticipată pentru lucrările din acest an. Trebuie avut în vedere faptul că inflația a redus valoarea reală a nivelului actual al subvențiilor.

•          Achiziția pentru rezerva de stat a produselor agricole în exces, la prețuri corecte, concomitent cu limitarea importului produselor din Ucraina.

•          Limitarea exportului de combustibil către Ucraina pentru stabilizarea prețurilor pe piața internă. În cei doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza exporturilor românești către statul vecin, prețurile carburanților au explodat, ajungând la valori greu de suportat de transportatorii și fermierii români.

•          Acordarea de credite bancare cu dobânzi scăzute de aproximativ 1-2% și garantate de stat pentru sectoarele cheie ale economiei, transporturi și agricultură, precum și suspendarea posibilității executării silite a fermierilor.

•          Blocarea inițiativelor europene prin utilizarea dreptului de veto până când nu vor fi ridicate restricțiile Schengen pentru transportul rutier. Transportatorii români suferă zilnic pierderi uriașe din cauza faptului că României îi este respins dreptul de a face parte din spațiul Schengen. Aderarea la Schengen cu spațiul aerian și maritim nu rezolvă în niciun fel problema transportatorilor.

•          Instituirea unui piețe reglementate pentru asigurările destinate transportatorilor cu scăderea valorilor polițelor RCA. Totodată, propunem desființarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și trecerea controlului asupra pieței asigurărilor sub coordonarea Băncii Naționale a României.

•          Reducerea taxării muncii până la maxim 25% din veniturile salariale pentru angajații din domeniile transporturi și agricultură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *