Ringo Dămureanu, AUR: Liderii PSD mint cum respiră, din prima zi a Noului An!

0
ringo (2)

Deputatul AUR de Dolj a început anul electoral 2024 cu o șarjă la adresa adversarilor de la PSD, pe care i-a acuzat de intoxicare. Prima pe listă, primarul PSD de Craiova, Lia Olguța Vasilescu.

            „Într-o emisiune difuzată pe 1 Ianuarie la Realitatea TV, autointitulata “Vrăjitoarea cea bună” a Craiovei, primărița PSD Olguța Vasilescu s-a plâns că în timp ce ea creștea ca în povești salariile bugetarilor în 2017, sindicatele erau în stradă. Alineatul 2 lit. a) al articolului 38 din Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, inițiată chiar de doamna Vasilescu, o contrazice. Mai exact, “creșterea” de care vorbește Olguța a fost fix ZERO timp de 6 luni după intrarea în vigoare a legii date de aceasta, adică în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2017. De asta erau sindicatele în stradă în 2017, doamna Vasilescu, în caz că ați căpătat amnezii. Pentru acea creștere ZERO, dacă v-o mai amintiți. Lumea nu a uitat-o. Salariile erau aceleași din 2010, de când le-a tăiat Băsescu. Și în 2018 au fost lucrătorii în stradă, fiindcă, deși i-ați păcălit prin Legea 153 că le veți crește salariile cu… 25%, au avut ghinion din nou, cum ar spune prietenul dumneavoastră de la Cotroceni. La 1 ianuarie 2018 nu au crescut salariile cu 25%. Nici cu 15%. Și nici măcar cu… 5% !!! Pentru că înainte de acest moment ați avut grijă să dați o Ordonanță de urgență nr. 79/2017, dacă v-o mai amintiți, prin care ați transferat plata tuturor contribuțiilor sociale din sarcina angajatorilor în sarcina exclusivă a salariaților, adică în salariile acestora. Astfel, “creșterea” salariilor nete în 2018, când erați ministru al Muncii, a fost de doar 4,1%, și aceea sub rata inflației. De fapt, o scădere în termeni reali a veniturilor salariale.  Iată minciunile teribile ale PSD și ale “Vrăjitoarei” Olguța Vasilescu pe spinarea lucrătorilor din România, vândute acum ca amnezii de iarnă. Acum, doamna Vasilescu se plânge că au fugit lucrătorii pe capete din Craiova și din România și nu mai găsește forță de muncă. Ăsta da tupeu, marca PSD.            O altă lamentație jalnică, tipic pesedistă a închipuitei Păpuși a politicii de pe Jiu, a fost cea legată de celebrul plan PNRR de distrugere a economiei românești, “scris de Ghinea”, cum spun toți pesediștii.   Pe naiba. Și Ghinea, ca și pesediștii, sunt niște umili executanți ai Bruxelles-ului, ai Ursulei, despre care Olga nu a suflat nici “pâs” în această emisiune… Oare de ce?            Păi cum de ce? Cine altcineva slujește mafia ursuliană și le votează proiectele decât chiar soțul ei actual, Claudiu Manda, europarlamentar PSD și șeful organizației județene Dolj a Partidului roșu. Adică șeful Olguței, ea fiind președintă la… “municipiu”.            De ce nu denunță PSD acest ipocrit plan internațional de distrugere a României, numit pompos Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dacă tot sunt la guvernare și au Prim-ministru? Alo, Olguța. Alo, Ciolacu… Pauză răspuns. Ipocrizia PSD nu are limite”, a declarta parlamentarul de Dolj, la conferința de presă a organizației județene.

Deputatul AUR a luat în colimator și pesediștii din alte județe:  „Un alt lider PSD s-a remarcat la postul Mondo TV Petroșani, pe 5 ianuarie, Senatorul PSD Cornel-Cristian Răsmeriță, fiul fostului primar din Lupeni, apoi el însuși fost primar la Lupeni, iar în prezent fratele actualului primar din Lupeni, dar și Președinte executiv al PSD Hunedoara și Președinte interimar PSD Petroșani, autointitulat și el ”Senatorul Văii Jiului”.            În cadrul emisiunii, acesta a făcut referiri neadevărate cu privire la politica AUR, deranjat probabil de faptul că AUR s-a poziționat constant împotriva închiderii minelor pe cărbune și a termocentralelor.            Vorbitorul a afirmat că a făcut ”demersuri ca Paroșeni-ul [CET – termocentrala pe huilă din Valea Jiului – n.n.] să nu se închidă. Am făcut amendamente la o lege, a decarbonării, a picat la un vot și cel care a avut votul decisiv a fost parlamentar AUR”, a spus acesta.            Domnul Răsmeriță s-a întrebat retoric: ”Unde este adevărata față a AUR-ului (…) când votează pentru ca Paroșeni-ul să fie închis”, apoi a explicat: ”AUR a votat pentru ca Paroșeni-ul să fie închis în 2030, chiar dacă eu am făcut foarte multe demersuri la vremea respectivă, și Virgil Popescu era ministru (…) măcar el a avut o intenție pe linia asta”.            Aceste informații sunt nereale, minciuni marca PSD.            Inițial, Guvernul PNL-PSD, sub semnătura lui Nicolae Ciucă, Virgil Popescu, Raed Arafat etc., a emis Ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, prin care a stabilit măsuri foarte dure, de închidere a sectorului minier din România.            Ordonanţa a stabilit cadrul legal pentru eliminarea etapizată din mixul energetic al României a producţiei de energie electrică pe bază de lignit şi huilă și chiar termenele pentru închiderea şi conservarea grupurilor energetice cu funcţionare pe lignit şi huilă. Un atac evident la independența energetică a Țării.            În cazul concret al CET Paroşeni, aceasta a fost prevăzută pentru închidere totală la 31 decembrie 2030, dată până la care grupul energetic Paroşeni 4, urmează să asigure neutralizarea huilei care rezulta în urma lucrărilor de punere în siguranţă a zăcămintelor de huilă.            Deci nu AUR a votat pentru ca Paroșeni-ul să fie închis în 2030? Ci chiar Guvernul PSD-PNL din iunie 2022, din care făceau parte mai mulți miniștri PSD-iști, inclusiv Marian Neacşu, ca Secretar general al Guvernului sau Marius Budăi, ca ministru al Muncii şi solidarităţii sociale? Foarte interesant.             Potrivit uzanțelor constituționale, Guvernul a trimis Parlamentului această OUG, spre adoptare. Prima cameră sesizată a fost Senatul, cameră din care face parte și domnul senator Răsmeriță, unde inițiativa a primit indicativul L 447 / 30.06.2022.             La data de 27.09.2022, proiectul de lege pentru aprobarea acestei a fost adoptat tacit de către Senat, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.(2) din Constitutia României, adică… fără nicio dezbatere.            Iată cum povestea ”votului decisiv” al unui parlamentar AUR este de-a dreptul hilară, atâta vreme cât la camera unde activează distinsul domn Răsmeriță proiectul de lege nu a fost respins ci… ADOPTAT și nu a fost dezbătut, ci a trecut FĂRĂ dezbatere !… Deci nu a votat nimeni în Senat contra acestui proiect de lege? Nici măcar AUR? Ce tare. Cumva, ca în bancul cu Radio Erevan. Nu s-a respins, s-a adoptat!            Ulterior, proiectul a ajuns la Camera Deputaților, decizională în acest sens, primind indicativul PL-x nr. 548 / 04.10.2022. În cadrul dezbaterilor, ordonanța de închidere a minelor nu s-a respins și nici nu s-a modificat semnificativ. Capacitatea de producere a energiei electrice pe bază de huilă din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv grupul energetic Paroşeni 4, cu o putere instalată de 150 MW, a rămas să asigure, în continuare, până la aceeași dată – finalul anului 2030 – , neutralizarea huilei rezultată ca urmare a lucrărilor de punere în siguranţă a zăcămintelor de huilă.            La data de 8 noiembrie 2022, ora 13:08, Camera Deputaților a dat votul final pe această lege.            Au votat PENTRU eliminarea etapizată din mixul energetic a producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă, PENTRU închiderea și conservarea grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale.            AUR a votat ÎMPOTRIVA eliminării producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă și ÎMPOTRIVA închiderii și conservarea grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă.            Un alt grup parlamentar din Opoziție s-a abținut.            Iată adevărul din minciunile PSD, lansate pe toate canalele! Acum întrebăm și noi:  ”Unde este adevărata față a PSD-ului când votează pentru ca Paroșeni-ul să fie închis? Și pentru eliminarea producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă ?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *