Deputatul Daniel Gheba (AUR), BILANȚ ACTIVITATE PARLAMENTARĂ 2023

0

Deputatul Daniel Gheba (AUR) a prezentat bilanțul activității parlamentare pe 2023.

Devine o tradiție frumoasă ca la începutul noului an să vin în fața reprezentanților mass-media din județul Dolj pentru a îmi prezenta bilanțul activității parlamentare pe anul recent încheiat. Pe lângă canalele social-media pe care le utilizez în mod curent, consider că legătura cu mass media este foarte importantă atât pentru mine, cât și pentru electoratul doljean.  Țin pe această cale să mulțumesc tuturor cetățenilor care îmi urmăresc pagina de facebook pentru încrederea acordată și pentru sesizările pe care le primesc de la ei!

Astfel, activitatea mea poate fi accesibilă tuturor celor interesați, iar informațiile pot atinge întreaga plajă a electorilor.

După o perioadă de lungă reflecție, la finalul vacanței parlamentare de iarnă am luat decizia de-a demisiona din USR. Printre motivele care au condus la acest gest unilateral au fost: lipsa de coeziune și de sprijin din partea conducerii USR Dolj și a celei centrale, la care se adaugă o despărțire ideologică puternică pe subiecte cum ar fi: familia și valorile tradiționale din jurul ei, problema vaccinării și a dozelor pe care miniștrii USR ai Sănătății le-au gestionat, problema căsătoriei între persoane de același sex sau problema legalizării drogurilor.

După o perioadă de câteva luni în care nu am fost afiliat niciunui grup politic am luat decizia de-a mă alătura proiectului AUR, singurul partid cu valențe patriotice, cu o doctrină conservator-suveranistă care luptă pentru identitate națională și valori tradiționale, aspecte în care m-am regăsit mereu și atunci când nu făceam politică.

Încă de la debutul mandatului de parlamentar am activat în cadrul  Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice. Principala mea preocupare a fost ca domeniul agricol să beneficieze de un cadru legal corect și participativ, având în vedere că acesta oferă României o cotă importantă din PIB.

În cadrul Comisiei am susținut un amendament important referitor la arendarea terenurilor agricole pe o perioadă de 7 ani, nu de 10 ani, așa cum optase inițial Comisia. Decizia pe care am susținut-o și în final a fost votată a venit după lungi întrevederi cu fermierii care și-au expus astfel punctul de vedere. Practic, am devenit vocea lor din Comisie care și-a impus punctul de vedere.

O altă direcție pe care m-am axat a fost aceea de-a veni în sprijinul legumicultorilor și al apicultorilor prin sesizări înainte către instituțiile statului abilitate. Astfel, în urma unor sesizări repetate am aflat  cantitatea de legume, fructe și miere pe care le importă statul român în detrimentul sprijinirii fermierilor români. Principalele state care oferă produse pieței românești sunt: Turcia pentru zona legumicolă și China, Ucraina, Federația Rusă pentru miere. Tot în urma multiplelor demersuri către AVR, am luat la  cunoștință de faptul că la data respectivelor sesizări, iunie 2023, nu exista decât un scanner funcțional în vămi. Acum putem înțelege cu toții dimensiunea evaziunii fiscale la anumite produse.

În cadrul sesiunii legislative din toamnă/iarnă preocuparea mea principală a fost Legea Porcului, prin care guvernul PSD-PNL a încercat efectiv pulverizarea gospodăriilor mici tradiționale țărănești care riscau să fie scoase în afara contextului legal, favorizând în schimb marile ferme. Cu ajutorul, colegilor mei din AUR, am reușit cu presiuni mari, să convingem guvernul de marea greșeală pe care era să o comită. Astfel, mica familie țărănească nu va fi afectată de metodologia aplicării Legii Porcului.

Pe data de 10 octombrie, Ziua promovării produselor agroalimentare românești, AUR a organizat o amplă dezbatere la Parlament pe teme agricole unde au luat parte profesori universitari, foști miniștri ai agriculturii, fermieri, reprezentanți ai cooperativelor. Din postura de membru al Comisie pentru agricultură, am susținut o declarație privitoare la viitorul modern al agriculturii.

AUR este primul partid politic care încă din luna iunie și-a lansat Programul Politic de Guvernare în dezbatere publică. Acesta a fost prezentat opiniei publice și societății civile în toate județele țării de către parlamentarii AUR într-un adevărat tur de forță. Astfel, am luat parte și eu la acest proiect prezentând părți din Programul de Guvernare în județele Cluj, Sibiu, Alba.

În timp ce parlamentarii celorlalte partide se bucurau de vacanța de vară, George Simion a lansat cel mai amplu proiect în care au fost angrenați toți deputații și senatorii AUR, împreună cu toate filialele județene de partid.

      “Vara Românilor” s-a desfășurat între lunile iulie-august și a constat în parcurgerea tuturor UAT-urilor, orașelor și municipiilor pentru a sta de vorbă cu românii , pentru a populariza Programul de Guvernare și pentru a depista eventuale nereguli ale administrațiilor publice locale.

Eu am fost însărcinat cu activitatea mai sus descrisă în județele Hunedoara și Mehedinți.

În județul Hunedoara, alături de organizația AUR, am acoperit jumătate din teritoriu, unde am întâlnit diverse probleme semnalizate de locuitorii respectivelor U.A.T.-uri. O parte din localitățile acoperite au fost: Sarmizegetusa, Rău de Mori, Densuș, Răchitova, Sântămăria, Orlea, Pui, Sălașu de Sus, Bretea Română, Simeria, etc.

Printre problemele descoperite la fața locului și sesizate organelor abilitate pot să enumăr: lucrările de reabilitare a Forului Sarmizegetusa, deversările de apă în râul din jurul comunei Orlea ș.a.

Al doilea județ, Mehedinți, a beneficiat de aceeași atenție din partea mea, aici problemele fiind mai numeroase, sesizările fiind și ele pe măsură.

Am acoperit jumătate din teritoriul, alături de membrii AUR, fiind prezent în: Broșteni, orașul Strehaia unde am participat la înființarea filialei locale AUR, municipiul Orșova, Eșelnița, Dubova, Svinița, Salcia, Malovăț, Izvorul Bârzii, Breznița Ocol, Vânju Mare, Baia de Aramă etc.

Printre cele mai grave probleme descoperite aici au fost: groapa de gunoi fără autorizație de la Malovăț pe care am reușit să o închid, poluarea cu gunoaie menajere și resturi de construcții de la Breznița pe care am stopat-o prin amendarea Primăriei de către Garda de Mediu.

Pe această cale țin să mulțumesc colegilor din cele 2 județe pentru sprijinul acordat și îmi reiterez bunele intenții de-ai ajuta în continuare.

Pe latura legislativă, activitatea mea a fost concretizată în peste 40 de propuneri legislative și amendamente, dintre care amintesc, Amendamentul de la legea Arendei, amendamentul de la bugetul pe anul 2024, la care adaug declarațiile politice de la tribuna parlamentului pe diverse teme cum ar fi: sistemul public de pensii, problema teledetecției în rândul fermierilor, risipa banilor publici de la Primăria Craiova etc.

La toate acestea se adaugă munca de pe cabinetul parlamentar, fiind unul dintre deputații doljeni cu cele mai multe sesizări adresate instituțiilor statului, cu o medie de 20 de astfel de sesizări pe lună. Cele mai multe venind în urma sesizărilor cetățenilor. Amintesc doar câteva dintre unitățile publice semnalizate: ministere( Ministerul Culturii, MADR, Ministerul Sănătății), primării și consilii județene( Primăria Craiova, Primăria Drobeta Turnu Severin, Consiliul județean Hunedoara, Consiliul județean Dolj, Primăria Orlea etc.), unități deconcentrate(Garda de Mediu Mehedinți, Garda de Mediu Hunedoara, Garda de Mediu Dolj, ANSVSA, AVR, etc.).

După cum mă cunoașteți deja, sunt o persoană multilaterală care se implică în domenii diverse de acțiune. Unul dintre acestea este latura externă.

La sfârșitul lunii mai, alături de domnul președinte George Simion m-am aflat în sânul comunității numeroase de români de la Roma, pentru a sărbători Ziua Românilor de pretutindeni.

La mijlocul lunii septembrie am reprezentat, România la Zagreb, la invitația guvernului croat la o amplă dezbatere despre noua Politică Agricolă Comună și direcțiile de urmat.

În luna octombrie am avut plăcerea de-a fi observator internațional alături de domnul președinte George Simion, al alegerilor parlamentare din Polonia. Acesta a fost și un bun prilej pentru a strânge relațiile între cele 2 partide cu valori conservatoare AUR și PiS.

Din postura de președinte al grupului de prietenie cu Republica Peru, în luna noiembrie am avut o întrevedere cu reprezentanții acestei țări la București unde am discutat chestiuni bilaterale pe domeniile economic și cultural.

Începutul lunii noiembrie m-a găsit implicat în caravana AUR pentru sănătate, unde am fost unul dintre coordonatori. Acest amplu proiect național și unic, a permis doljenilor să îți facă analize pe gratis, să fie consultați oftalmologic, stomatologic, cardiac, ecografic. Mii de doljeni din localitățile Bratovoești, Plenița, Fărcaș au beneficiat de aceste servicii medicale.

Nu în ultimul rând sunt un bine cunoscut promotor al vieții sănătoase, prin practicarea sportului. Anual particip cu bucurie la 2 evenimente dragi. Primul este concursul de alergare montană din localitatea Cireșu, județul Mehedinți, al doilea fiind Semi maratonul Craiova ajuns deja la a cincea ediție.

 În final vreau să vă mulțumesc dvs, reprezentanților mass-media pentru prezentarea corectă a activității mele. Anul 2024 va fi unul dificil, cu multe cicluri electorale, de aceea vă urez multă putere de muncă, o acoperire obiectivă a vieții politice locale și nu numai și multă sănătate. Doamne-ajută! La mulți ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *