Colinde, spectacole pentru copii și dansuri, la Târgul de Crăciun Craiova

0
Tradem autobuzul lui mos craciun

Atmosfera magică din Târgul de Crăciun din Craiova, creată de Crăiasa Zăpezii, va continua și zilele acestea, când este programată o nouă serie de evenimente de excepție.

Astfel, începând de joi 14 decembrie până duminică 17 decembrie, indiferent de vârstă, Casa de Cultură Traian Demetrescu vă invită să experimentați bucuria unei călătorii în lumea poveștilor cu “Autobuzul lui Moş Crăciun”, amplasat în Piaţa Mihai Viteazul (Aleea Prefecturii).

Vineri și sâmbătă – 15 și 16 decembrie, pe scena din Piața Frații Buzești, Ansamblul Folcloric Maria Tănase, trupa de dansuri Turlacini din Bulgaria și Elena Cojocaru vor încânta publicul cu momente deosebite. Astfel, vineri, începând cu ora 18.00, ne vor colinda, în Centrul Vechi, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Lavinia Bîrsoghe, Cristian Bănățeanu, alături de toți soliștii mari și mici ai Ansamblului Folcloric Maria Tănase, iar sâmbătă seara alte momente muzicale și colinde vor aduce speranță și emoție în inimile spectatorilor, fiind susținute de Corul Academic al Filarmonicii Oltenia Craiova, dar și de tinerii artiști ai Casei de Cultură a Studenţilor.

Și tot în acest weekend, în Piaţa Fraţii Buzeşti – zona bradului de Crăciun, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri vă invită să pășiți în minunata lume a poveștilor de altă dată, spre bucuria tuturor copiilor.

Spiritul Crăciunului va transforma Piaţa Fraţii Buzeşti – zona bradului de Crăciun într-un colț de poveste ce ne vor duce cu gândul la unitate și diversitate grație colindelor interpretate de Corul Universității din București, sub îndrumarea dirijoarei Ghia Saouma.

Corul este format din studenți, absolvenți și angajați ai Universității din București, majoritatea fiind amatori, dar care împărtășesc aceeași pasiune pentru muzică. Corul Universității din București este un grup multicultural, ale căror melodii sunt interpretate în șapte limbi (română, engleză, franceză, arabă, germană, spaniolă și ucraineană).

Piaţa Mihai Viteazul

(Alee Prefectură)

14, 15, 16, 17 decembrie 2023

Autobuzul lui Moş Crăciun

Casa de Cultură Traian Demetrescu 

Piaţa Fraţii Buzeşti

– scenă –

Vineri, 15 decembrie

18:00 – 20:00 Să trăieşti gazdă aleasă

Ansamblul Folcloric Maria Tănase şi Atelierele de Folclor ale Ansamblului Folcloric Maria Tănase

Sâmbătă, 16 decembrie

18:00 – 18:20 Spectacol de dansuri populare, Trupa de dansuri Turlacini, Bulgaria

18:20 – 18:50 recital Elena Cojocaru

18:50 – 19:20 Spectacol muzical, Casa de Cultură a Studenţilor

19:20 – 19.30 Colinde, Corul de copii Mellody – Școala Gimnazială ”Mircea Eliade”, dirijor prof. Raluca Florentina Pâncu

19:30 – 20:30 Spectacol de colinde, Corul Academic – Filarmonica Oltenia Craiova

Piaţa Fraţii Buzeşti

– zona bradului de Crăciun –

Vineri, 15 decembrie

17:00 – 18:00 Cutia cu poveşti, Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri 

Sâmbătă, 16 decembrie

19:00 – 20:00 Cutia cu poveşti, Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri 

Duminică, 17 decembrie

18.00 – 18.30 Colinde, Corul Universității din București, dirijor Ghia Saouma.

Serviciul Imagine

Primăria Municipiului Craiova

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *