A treia conferință din cadrul Atelierului Synaxis, organizat în anul universitar 2023-2024, prelegerea intitulată „Ironologia ca antropologie a ironiei existențiale”, susținută de lect. univ. dr. Liviu Iulian Cocei
În data de 11 decembrie 2023, la Salonul expozițional – parter, Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova, a avut loc a treia conferință din cadrul Atelierului Synaxis, organizat în anul universitar 2023-2024. Prelegerea intitulată „Ironologia ca antropologie a ironiei existențiale” a fost susținută de lect. univ. dr. Liviu Iulian Cocei, cadru didactic la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați și se încadrează în tematica generală a Atelierelor – Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității.
Conferința a fost dedicată conceptului de homo ironicus, unul dintre cele mai interesante și complexe aspecte ale experienței umane. Ironia este un bun exercițiu de rezistență în fața crizelor sociale. Prezentarea a încercat să răspundă la o întrebare fundamentală: „Care este meritul ironiei în existența umană?”. În cuvintele domnului profesor: „Dacă aprecierile și concluziile specialiști sunt îndreptățite, atunci am putea considera că Homo ironicus ar fi „veriga-lipsă” (într-o accepție culturală) dintre Homo faber și Homo sapiens sapiens, adică dintre omul care folosește obiectele pur și simplu și cel care le folosește lucrând împreună cu ceilalți. Acesta ar fi legătura dintre simpla inteligență practică și umanitate, în sensul profund etic al termenului”. Dezbaterea care a urmat conferinței a fost animată de prezența profesorilor și cercetătorilor interesați de subiect, dar și de prezența studenților Universității din Craiova și ai Universității de Medicină din Craiova.
Atelierele de lectură Synaxis, care se află la a doua ediție în acest an universitar, sunt organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova în parteneriat cu Biblioteca județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Universitatea de Medicină din Craiova și Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Ele au fost concepute din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere. Coordonatorii acestui proiect sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.
Următoarea conferință din cadrul Atelierelor Synaxis va avea loc pe 23 ianuarie 2024 și va fi dedicată artei sacre și reprezentărilor iconografice, avându-l ca invitat pe domnul Ioan Popa, unul dintre cei mai cunoscuți pictori bisericești din Patriarhia Română.
Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.
Biroul de presă al Muzeului Cărții și Exilului Românesc