Braconieri pescuiți de jandarmi la Măceșu de Jos
DEPISTAȚI DE JANDARMI CU UN PEȘTE CEGĂ DIN SPECIA STURION ȘI 30 KG DE PEŞTE SPECIA SCOBAR, FĂRĂ DOCUMENTE LEGALE
Duminică, 10 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj – structura Segarcea, aflaţi în timpul executării unei misiuni specifice pe raza localităţii Măceșu de Jos, s-au sesizat din oficiu şi au depistat doi bărbați, în vârstă de 32 de ani, respectiv 47 de ani, ambii din Măceșu de Jos, având asupra lor un pește cegă din specia sturion de aproximativ 2 kg. și cantitatea de 30 kg peşte – specia scobar, fără a avea documente legale.
Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor privind pescuitul, deținerea, transportul, comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare, cu excepția celor proveniți din acvacultură, pentru care se face dovada originii prin documente și marcaje justificative legale și deţinerea, transportul sau comercializarea, fără documente legale, a peştelui și a aaltor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește, fapte sancţionate de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – I.J.J. Dolj