Universitatea din Craiova organizează, în perioada 24-25 noiembrie 2023, „Noi suntem UCV”
Universitatea din Craiova organizează în perioada 24-25 noiembrie 2023, „Noi suntem UCV”.Manifestarea este un bun prilej de a arăta comunității, realizările echipei Universității din Craiova.
Evenimentul urmărește promovarea activităților celor 12 facultăți și se adresează întregii comunități craiovene. Participanții vor avea oportunitatea de a vedea contribuțiile studenților și cadrelor didactice în cercetare, dezvoltare tehnologică și inovație socială. Cele mai noi proiecte realizate în laboratoarele celor 12 facultăți și în cadrul Infrastructurii de Cercetare în Științe Aplicate sunt prezentate în holul central.
În cadrul evenimentului „Noi suntem UCV”, Senatul Universității din Craiova i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa Academicianului prof. univ. dr. Simion Popescu, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de învățământ superior în domeniul mecanicii industriale.
Manifestarea cuprinde și o serie de activități sportive precum: meci de minifotbal între profesori și studenți, flashmob, cros sau campionat de Colpbol.
Participanții vor putea asista și la activități culturale precum, „Victorian Ball” sau piesa de teatru „Ivanov”.
Detalii suplimentare pot fi găsite pe www.ucv.ro, facebook.com/ucvro sau https://www.instagram.com/ucv.craiova/.
Departamentul de comunicare și relații cu presa
NOI SUNTEM UCV
24-25 NOIEMBRIE 2023
Vineri, 24 Noiembrie
Sâmbătă, 25 Noiembrie
10:00 | Campionat studențesc de Colpbol (Complex Sportiv FEFS – lângă Stadionul Ion Oblemenco) |
12:00 | Cros „Noi Suntem UCV” (Parcul Tineretului) |
14:00 | Victorian Ball – Facultatea de Litere (Casa Universitarilor) |
16:00 | „Ivanov” – Piesă de teatru prezentată de studenții secției de actorie a Departamentului de Arte și Media, Facultatea de Litere (Sala „Studio”, Campus Agronomie) |