CJ Dolj, finanțare de 63 de milioane de euro pentru modernizarea unui tronson de peste 44 de kilometri din drumul județean 641

0
semnare-contract-641-1

Consiliul Județean (CJ) Dolj a obținut finanțare din fonduri europene pentru cel mai important proiect de infrastructură rutieră al instituției, din punct de vedere al valorii: aproape 63 de milioane de euro pentru modernizarea unui tronson de peste 44 de kilometri din drumul județean 641.

Organizat vineri, evenimentul în cadrul căruia președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, au semnat documentele a marcat o premieră și prin faptul că acesta este primul contract de finanțare parafat, la nivel național, prin intermediul Programului Regional 2021 – 2027.

 „Astăzi semnăm contractul pentru modernizarea drumului județean 641, o investiție cu valoarea totală de aproximativ 63 de milioane de euro, inclusiv TVA. Este cel mai mare contract, ca valoare, din istoria Consiliului Județean Dolj și primește finanțare în noul exercițiu financiar european, fiind totodată și primul contract din țară semnat prin intermediul noului Program Regional 2021 – 2027. Suntem în fața unui demers pe care îl derulăm integral cu finanțare nerambursabilă, pentru că și proiectarea acestui drum s-a realizat tot cu fonduri europene.

Dovedim, încă o dată, că accesarea finanțărilor nerambursabile nu este doar o deviză, ci un adevărat mod de a ne desfășura activitatea. De altfel, închidem acest an cu aproape 200 de milioane de euro atrase de la Uniunea Europeană, bani care intră în județul Dolj.

Trebuie menționat faptul că tronsonul de drum care va fi modernizat are lungimea de peste 44 kilometri, traversând șase comune – Teslui, Drăgotești, Robănești, Pielești, Ghercești și Mischii – și deservind în mod direct o zonă cu o populație de peste 14.000 de locuitori“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

La rândul său, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, a declarat: „În perioada 2021 – 2027, Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție foarte mulți bani și, pentru a-i cheltui, trebuie să conlucrăm foarte bine, deoarece succesul autorităților este și succesul nostru. La ora actuală, sunt depuse 26 de proiecte, cu valoarea cumulată de 257 de milioane de euro, din totalul de 1,2 miliarde de euro care revine regiunii. Vreau să felicit atât echipa de la Consiliul Județean Dolj, cât și pe cea de la autoritatea de management a ADR Sud-Vest Oltenia, pentru că au făcut posibilă semnarea acestui contract de finanțare.”

Proiectul de modernizare a DJ 641, pe tronsonul limita județului Olt – Teslui – Drăgotești – Robănești – Pielești – Ghercești – Mischii – intersecția cu drumul național 65C, cu o lungime de 44,438 kilometri, are o valoare totală de 311.877.525,86 lei, inclusiv TVA, sumă din care 248.000.000 de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. Investiția mai include reabilitarea a 12 poduri și construirea unuia nou, amenajarea a 76 de stații de autobuz, precum și realizarea a 27,362 km de canalizare pluvială și a 57 de podețe transversale.

BIROUL DE PRESĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *