Muzeul Cărții și Exilului Românesc – simpozionul „Monica Lovinescu – 100 de ani de la naștere”

0
afis-Lovinescu

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova organizează, în perioada 18-20 noiembrie 2023, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc, simpozionul „Monica Lovinescu – 100 de ani de la naștere”.

                Evenimentul își propune să aducă în centrul dezbaterilor viața și opera criticului literar și omului de radio Monica Lovinescu, una dintre cele mai puternice voci ale exilului românesc.

                Pe parcursul celor trei zile, se vor organiza sesiuni de comunicări ce abordează teme privind viața și opera Monicăi Lovinescu, vizionare de film din colecția „Memoria Exilului Românesc la TVR” și vernisajul expoziției intitulată „Monica Lovinescu în colecțiile Muzeului Cărții și Exilului Românesc”.

                Sesiunile de comunicări vor fi susținute de cercetătorii Muzeului Cărții și Exilului Românesc și de invitații: prof. univ. dr. Radu Carp și conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Biroul de presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *