Grindeanu, pe urmele lui Mircea, până la Marea cea Mare: Din 2024, de la Craiova la Constanța pe Autostradă!

0
drum-expres-grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat joi santierul drumului expres Craiova Pitești.

Ministrul s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor de pe tronsoanele 3 și patru ale expresului, care ar urma să fie inaugurate în decembrie 2023, respectiv decembrie 2024, arătându-se iritat însă de problemele observate, în mod tradițional, pe lotul I, Craiova – Robănești, aflat acum la al doilea set de constructori.

Grindeanu a remarcat o lentoare similară și pe șantierul centurii de Sud a Craiovei, adirmând că firmele responsabile vor primi, deocamdată, avertismente să grăbească ritmul lucrărilor, înaintea unor măsuri mai dure.

„Am verificat astăzi situația lucrărilor de pe șantierele Drumului Expres Craiova- Pitești și Variantei Ocolitoare Craiova Sud! Am avut și o întâlnire cu constructorii. Cu cei de la UMB pe cele două loturi 3 și 4, cu compania turcă pe lotul 1 și cu compania italiană pe Centura Craiovei. Ca și concluzie pot să vă spun că până la Crăciun dăm în circulație lotul 3, ceea ce înseamnă peste 30 de kilometri din Drumul Expres. Este o mobilizare bună și sunt undeva spre jumătate ca stadiu fizic pe lotul 4, adică pe tronsonul care duce în Autostrada A1. Nu este însă o mobilizare bună pe lotul 1 și nu este mobilizare bună pe Centura Craiovei. Am avut discuții cu companiile respective, le-am spus că o să mai vin în această lună și aș vrea să se schimbe lucrurile. 75 de muncitori și aproximativ 70 de utilaje pe șantierul tronsonului 1 nu este mulțumitor, iar pe șantierul centurii mobilizarea este chiar și mai jos. Îmi mențin totuși opinia că anul viitor întreg drumul expres, de la Craiova la Pitești, va fi în circulație. De asemenea, legat de Centura de Sud a Craiovei, fiind vorba de aproape 10 km, iar stadiul fizic al lucrărilor este aproape 50%, cred că poate fi gata în până în luna iunie-iulie 2024“, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul a mai afirmat că, în ciuda probemelor sesizate pe șantier, e încrezător că craiovenii vor putea să circule în regim de autostradă până la Constanța. „Acesta este țelul nostru și nu ne abatem de la el: ca la sfârșitul lui 2024 să putem circula de la Craiova la Constanța pe autostradă. Asta presupune să avem gata și drumul expres și Autostrada A0, care ocolește Bucureștiul și face legătura cu A2. Este un obiectiv asumat de noi și de constructori, pentru că termenele contractuale sunt mai îndepărtate, respectiv 2024 pentru finalizarea tronsonului III al drumului expres și 2025 pentru tronsonul IV”, a precizar Grindeanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *