OCPI DOLJ: Peste 27.000 de noi cărți funciare sunt eliberate gratuit, începând de astăzi, 03 noiembrie 2023, pentru proprietarii imobilelor din 18 unități administrativ-teritoriale (UAT), din județul Dolj
Peste 27.000 de noi cărți funciare sunt eliberate gratuit, începând de astăzi, 03 noiembrie 2023, pentru proprietarii imobilelor din 18 unități administrativ-teritoriale (UAT), din județul Dolj. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR).
Cele 27.005 noi cărți funciare au vizat o suprafață de 16.106,9965 de hectare și au fost deschise pentru orașul Bechet – 474 de imobile și pentru comunele: Călărași – 1.246 de imobile, Carpen – 284 de imobile, Ciupercenii Noi – 1.603 de imobile, Fărcaș – 802, Goiești – 309 de imobile, Mârșani – 1.700 de imobile, Ostroveni – 1.532 de imobile, Pleșoi – 452 de imobile, Predești – 303 de imobile, Sadova – 412 de imobile, Seaca de Pădure – 241 de imobile, Secu – 494 de imobile, Șimnicu de Sus – 437 de imobile, Tălpaș – 149 de imobile, Terpezița – 1.111 imobile, Vela – 188 de imobile și Maglavit – 15.268 de imobile, comună în care lucrările de înregistrare sistematică au fost finanțate prin POR.
Cărțile funciare au fost predate primarilor celor 18 UAT-uri de către directorul OCPI Dolj, Alin Victor DUMITRESCU.
„De la începutul acestui an, în județul Dolj, au fost deschise, gratuit, pentru cetățeni, 65.764 de noi cărți funciare, rezultat care ne clasează pe primul loc în ierarhia națională în ceea ce privește înregistrarea sistematică a proprietăților. De asemenea, Dolj este județul cu cel mai mare număr de imobile înregistrate, gratuit pentru cetățeni, de la lansarea PNCCF, fiind deschise aproape 418.500 de cărți funciare.”, a precizat Alin Victor DUMITRESCU, directorul OCPI Dolj.
În prezent, din totalul de 111 UAT-uri din județul Dolj, au fost cadastrate în proporție de sută la sută nouă unități administrativ-teritoriale: Coțofenii din Dos, Drănic, Goicea, Mischii, Brădești, Pielești, Dioști, Giurgița și Maglavit. Pentru ultimele cinci comune, finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. În alte 95 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.
Mai multe informații referitoare la programele POR și PNCCF sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro.