Universitatea din Craiova, prezentă în cele mai importante trei clasamente internaționale pentru al doilea an consecutiv

0
WhatsApp Image 2023-10-30 at 15.33.23

Universitatea din Craiova este tot mai vizibilă la nivel internațional, iar acest fapt este confirmat de prezența instituției în cele mai importante clasamente mondiale. 

Shanghai Ranking 2023

Cea mai recentă performanţă a Universităţii din Craiova este clasarea, în intervalul 301-400, în renumitul top Shanghai Ranking for Academic Subjects pentru domeniul Matematică. Este cel de-al doilea an consecutiv în care UCV este clasată în această ierarhie, anul trecut ocupând o poziţie în intervalul 400-500, tot pentru domeniul Matematică.

Acest clasament cuantifică doar cercetarea: număr lucrări relevante/număr de autori și  număr citări în reviste ISI/ număr de autori; la fiecare domeniu se clasifică maximum 500 de universități; sunt luate în considerare doar 5000 de universități la nivel mondial.

Times Higher Education 2024

Şi în clasamentul global Times Higher Education, Universitatea din Craiova ocupă, pentru al doilea an consecutiv, o poziţie în intervalul 1500+. De asemenea, pe domenii de studiu, UCV se menţine în Times Higher Education în intervalul 801-1000 pentru domeniul Informatică și Calculatoare, în intervalul 1001+ pentru domeniul Inginerie și Tehnologie și în intervalul 1001+ pentru domeniul Științe. 

În acest clasament sunt luate în considerare doar aproximativ 3.000 de universități la nivel mondial. Clasificarea se realizează pe 11 domenii (4 dintre acestea nu există la Universitatea din Craiova); Universitatea din Craiova a aplicat la 6 dintre ele și a fost clasificată la 3 (locul 4 în România ca număr de apariții după Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București, Universitatea Transilvania): 

  1. Domeniul Informatică și Calculatoare: 801-1000 (sunt doar 6 universități din România în acest interval);
  1. Domeniul Inginerie: 1001+  (sunt 9 universități din România în acest interval și doar o universitate din România este mai bine clasificată);
  1. Domeniul Științe: 1001+  (sunt 5 universități din România în acest interval și doar 3 universități din România sunt mai bine clasificate în intervalul 801-1000);

QS World University Rankings 2024

Universitatea din Craiova îşi menţine locul şi în cel mai nou clasament global QS World University Rankings, în intervalul 1401+.

În acest clasament sunt luate în considerare doar aproximativ 3.000 de universități din lume. 

În realizarea acestor ultime două clasamente ale performanței universitare, se ține cont de mai mulți indicatori cum ar fi: reputaţia academică, reputaţia în rândul angajatorilor, raportul studenţi/cadre didactice, raportul lucrări științifice/număr cadre didactice, raportul citări/lucrări ştiinţifice, numărul de cadre didactice din străinătate sau studenţi din străinătate, precum şi capacitatea de transfer tehnologic către societate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *