Muzeul Olteniei Craiova, ediția a XLIV –a a Târgului Meșterilor Populari- expoziție în aer liber, loc de întâlnire cu valorile tradițiilor meșteșugărești românești
Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Etnografie – organizează în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dolj, în Piața William Shakespeare din Craiova, în perioada 27-29 octombrie 2023, ediția a XLIV –a a Târgului Meșterilor Populari- expoziție în aer liber, loc de întâlnire cu valorile tradițiilor meșteșugărești românești.
Reprezentând tradiția în Cetatea Băniei, matricea autenticului în Oltenia, Târgul Meșterilor Populari reunește la Craiova, diversități și plurități culturale tradiționale din întreaga țară, în pavilioanele special amenajate în Piața „William Shakespeare”, craiovenii putând recunoaște imaginile familiare ale celor peste 56 de meșteri populari din majoritatea centrelor meşteşugăreşti active din țară, ce vor etala publicului craiovean felurite obiecte populare cu valoare estetică sau funcţională, produse tradiționale de la ceramică la costume populare, obiecte casnice, textile, împletituri, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi sticlă, scoarţe ţărăneşti, piese de port, tablouri lucrate în tehnica goblenului, obiecte din metal şi material preţios, produse alimentare tradiţionale, produse apicole, cofetari cu bunătăţi tradiţionale, cozonaci, plăcintă, ciocolată, turtă dulce, halva, magiun, zacuscă, gem și diferite dulceţuri ecologice, acestea din urmă la mare căutare în ultima vreme.
Evenimentul își propune refacerea atmosferei vechilor târguri din zona Olteniei ce aveau loc în preajma marilor sărbători religioase – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Ocrotitorul Spiritual al Craiovei, context în care publicul craiovean va avea posibilitatea să fie actant cultural activ, să asiste la ateliere demonstrative de olărit, cusut, țesut, cioplit în lemn, pictură pe lemn și sticlă, având ocazia să îi întâlnească pe: Trușcă Mihai – ceramică Oboga, Bâscu Ana, ceramică Horezu, Cococi Ionel – ceramică Vădastra etc.
Manifestarea culturală propusă de către specialiștii Secției de Etnografie este legitimată valoric la nivel regional și național, reunind meșteșugari reprezentativi pentru 15 de judeţe, din mai toate centrele meşteşugăreşti active din Oltenia (Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj) şi din ţară (Harghita, Covasna, Bistrița, Maramureş, Suceava, Braşov, Argeş, Timiş, Sibiu, Teleorman, Dâmbovița etc.).
Deschiderea oficială a celei de-a XLIV-a ediții a Târgului Meșterilor Populari va avea loc vineri, 27 octombrie 2023, ora 13.00, în Piața William Shakespeare din Craiova, craiovenii putând să îl viziteze lor zilnic, în perioada acțiunii, între orele 08.00-20.00.
Craiovenii vor găsi la vânzare, de la costume populare, ceramică, obiecte casnice, textile, împletituri, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi sticlă, scoarţe şi cergi ţărăneşti, piese de port, împletituri din pănuşe, coşuri de nuiele, mobilier, pielărie, obiecte din metal şi materiale preţioase, până la produse alimentare tradiţionale, dulciuri, miere şi produse apicole.
Valorificarea tradițiilor și meșteșugurilor artistice se regăsește în acest Târg al meșterilor populari ce se organizează anual la Craiova, în fapt, o expoziție de artă populară cu vânzare, unde produsele autentice oltenești reconstituie crâmpeie identitare din universul satului și caselor de altădată, căci dincolo de patrimoniul de excepție deținut, specialiștii Muzeului Olteniei Craiova se preocupă permanent să aducă în actualitatea modernă mărturiile artei tradiționale românești, realizate de meșteri populari autentici, și creează, firesc, anual, drept mărturie, un loc al memoriei identitare țărănești, unde obiectele de altădată revin nostalgic, chiar într-un topos urban.
Descoperi în acest spațiu identitar ceramică smălțuită și nesmălțuită, provenind din centre încă active ale olăritului din Oltenia (Horezu – Vâlcea, Oboga – Olt, etc), din Harghita și Covasna, obiecte de artă și utilitare, sculptate în lemn (căuce, furci, scaune din lemn, măsuțe, linguri, blaturi, tocătoare, tacâmuri din lemn, blide și blidare, cruci, pistornice, etc.), tablouri lucrate în tehnica goblenului, obiecte din metal etc. Datorită rolului pregnant pe care l-au jucat în relevarea și păstrarea elementelor și formelor tradiționale românești, se regăsesc în cadrul târgului: icoane pe lemn și sticlă, provenind din diferite centre de iconari din zona Olteniei (Craiova, Vâlcea),
Arta textilelor va fi relevată în cadrul Târgului Meșterilor Populari printr-o paletă bogată și variată de obiecte, de natură a acoperi diverse preferințe ale publicului: de la costume populare din toate județele Olteniei (ii, cămăși femeiești și bărbătești, pantaloni din dimie, aba sau din bumbac, marame din borangic, brâuri sau bete, etc), la țesături de interior (ștergare, căpătâie, șervete și batiste, macate și alte tipuri de țesături, precum scoarțele și chilimurile oltenești).
Recunoscute în întreaga lume pentru frumusețea/autenticitatea lor, dar și prin migăloasa tehnică de realizare, covoarele și scoarțele oltenești constituie o categorie de produse populare căutate, cu precădere, de un public avizat, pretențios. Depășindu-și rolul inițial, de decor, covoarele și scoarțele oltenești au ridicat meșteșugul „jocului de fire” la rang de artă și, sub forma lor autentică de culori pastel, forme geometrice și simboluri arhaice, sunt oferite spre vânzare vizitatorilor. Textilele se înscriu astfel, într-o categorie aparte în cadrul expoziției cu vânzare din centrul Craiovei. Un Târg al Meșterilor Populari este, până la urmă, o prelungire a ideii de muzeu prin obiectele pe care le cuprinde, astfel de manifestări culturale fiind de fapt chiar instituții cu rol educativ, instituții informative, dar și formative, instituții patrimoniale căci oricine vine în acest spațiu și pleacă de aici cu un obiect, pe care fie îl oferă, fie îl păstrează, va reveni în acest spațiu al tradițiilor populare.