Premierul Marcel Ciolacu și-a petrecut ziua de luni la Craiova, flancat de liderii pesediști din administrația locală.

Liderul social democrat și-a început vizita la Ford Otosan, unde a participat la lansarea ultimelor două modele de vehicule produse de fabrica craioveană. Ciolacu a avut parte de tratament VIP, cu test drive privat și discurs mai lung decât al gazdelor.

Premierul s-a deplasat apoi, însoțit de primarul Lia Olguța Vasilescu și președintele CJ Dolj Cosmin Vasile spre Fantasy Park, în Conițoiu, ultimul proiect din cele demarate de municipalitate în materie de parcuri.

Ulterior, social-democrații au aterizat în aceeași formulă în șantierul de la marginea Craiovei pentru extinderea și modernizarea Aeroportului, unde a promis de asemenea sprijin pentru fazarea proiectului de peste 100 de milioane de euro cu finanțare europeană.

Pe tot parcursul vizitei cu aer pre-electoral Ciolacu a ținut să laude în mod repetat „viziunea europeană și dezvoltarea fantastică de la Craiova” și „echipa excelentă pe care o avem la Dolj”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *